„Domnul profesor Gheorghe Pruteanu a făcut o selecţie şi aşa m-am evidenţiat. Aveam calităţi de portar. M-a chemat la un antrenament şi aşa mi-am dat seama că asta vreau să fac“, îşi aminteşte Sorin.

În clasa a V-a a participat la prima competiţie: „Cupa celor şase oraşe la handbal“,  de la Galaţi. „Îmi aduc aminte că, în seara de dinaintea plecării, am dormit îmbrăcat cu echipamentul de portar. Atunci am primit trofeul pentru cel mai bun portat al competiţiei“, spune Sorin.

În 2003 şi-a început cariera de antrenor

Acest trofeu avea să nu-i mai lipsească de la aproape nicio întrecere la care a participat ca junior al Clubului Sportiv Şcolar Vaslui. După facultate,  şi-a început activitatea de cadru didactic. Lipsa de experienţă a făcut ca debutul în noua sa carieră să nu fie unul promiţător, însă  încrederea în forţele proprii şi sutele de ore de practică l-au adus pe tânărul profesor spre culmile gloriei.

„Pot spune că prima mea grupă de fete a fost un fel de eşec. Nu am reuşit să câştig nimic cu ele. Eram pus în postura de a selecţiona copii pentru sportul de performanţă şi îmi spuneam că  trebuie să nu mă fac de râs“, mai spune Sorin. După patru ani, a venit cea de-a doua grupă de fete cu care a reuşit să obţină primele performanţe ca antrenor.

„Cu aceste fetiţe m-am calificat la Turneul Final al Campionatului Naţional de Handbal, ediţia 2009-2010, după ce am reuşit să terminăm pe locul I în zona Moldovei şi pe locul II turneul semifinal“, afirmă Sorin. Acum, tânărul antrenor pregăteşte echipa de juniori fete a Liceului cu Program Sportiv Vaslui, cu care speră să se califice la Turneul Final.

Profil

Născut: 25 mai 1979, la Vaslui.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Univ. „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Familie: Este căsătorit şi are un băieţel.

Întrebări şi răspunsuri
Unde te vezi peste 10 ani?
Îmi place performanţa. Acesta este şi motivul pentru care mi-aş dori ca şi Vasluiul să aibă o echipă de fete pe prima scenă a handbalului românesc, iar eu să fiu antrenor de portari.
Ai avantaje să fii cadru didactic în România acestor zile?
În ciuda salariilor modeste care există în învăţământul românesc, eu unul nu pot spune că mă plâng. E adevărat, nu-mi convine, dar altceva nu ştiu şi nu vreau să fac. Atunci când eşti cu copiii pe teren uiţi de toate problemele, inclusiv de cele financiare.