Vaslui: Maşinile de la Protecţia Copilului, în pană de motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reducerea cotei de combustibil, impusă de guvernanţi, va bloca activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. În acest context, aproximativ 200 de persoane cu handicap nu vor mai putea fi transportate către centrele de recuperare din judeţ sau din ţară.

„Să te descurci cu aproape 4 mii de litri de motorină pe lună e aproape imposibil. Numai în cele trei mari oraşe avem peste 100 de persoane care necesită transport de la domiciliu la centrele de recuperare. Şi aşa funcţionăm la cota de avarie. Dacă se reduce  cota de combustibil la jumătate înseamnă că ni se blochează activitatea“, ne-a declarat Ionel Ştefănică Armeanu, directorul DGASPC Vaslui.


Cei mai loviţi de aceste măsuri vor fi copiii bolnavi din centrele de plasament care erau duşi la Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Târgu Mureş pentru tratamente şi operaţii cardiace. Până în prezent, se făceau zilnic drumuri la Iaşi şi de două ori pe săptămână în celelalte centre universitare medicale.

Decizia îi va afecta şi pe cei 60 de asistenţi sociali care ar trebui să-i viziteze pe micuţii daţi în plasament la cei 1.394 de asistenţi maternali. „În toate colţurile judeţului avem asistenţi maternali. Este obligatorie vizita acestora pentru a vedea dacă micuţii sunt trataţi corespunzător şi dacă nu sunt abuzaţi sau neglijaţi“, a spus Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite