Vaslui: Dezmăţ în uniformă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul Alin Patrichi s-a fotografiat în timp ce se juca cu arma din dotare, în ipostaze asemănătoare apărând şi prietena acestuia. El riscă să fie destituit din Poliţie. Patrichi nu se află la prima abatere. În urmă cu doi ani, poliţistul a fost sancţionat după ce a fost surprins într-o sală de jocuri de noroc.

Totul s-a petrecut în seara de vineri, 20 august, Alin Patrichi (27 ani), agentul de poliţie în cadrul Serviciului de Ordine Publică era de serviciu şi trebuia să patruleze împreună cu jandarmul Alexandru V. (23 ani), în suburbia vasluină Moara Grecilor. Cum în aceeaşi seară işi serba ziua de naştere şi iubita lui Alin Patrichi, într-un local situat în Moara Grecilor, oamenii legii au considerat că mai importantă este prezenţa lor la majoratul iubitei poliţistului decât pe străzi, cum ar fi fost normal.

„Din ancheta efectuată până acum s-a stabilit că poliţistul a mers în acel local pentru a-i înmâna cadoul prietenei sale care işi serba majoratul. Atât poliţistul, cât şi jandarmul au rămas în continuare la petrecere, unde s-au fotografiat cu arma din dotare. În fotografii apare şi prietena poliţistului, în timp ce ţinea pistolul în mână", a spus Mihai Carp, comandantul IPJ Vaslui.

Riscă să fie concediat

Ancheta  disciplinară a poliţistului a început în urmă cu două zile, după ce şefii IPJ au intrat în posesia fotografiilor. „A fost declanşată în regim de urgenţă procedura de cercetare prealabilă a poliţistului, iar la finalizarea cercetărilor şi după consultarea comisiei de disciplină umează să luăm o decizie. Statutul poliţistului prevede o sancţiune care pleacă de la mustrare scrisă şi se poate ajunge până la destituirea din Poliţie", a precizat Carp.

De sancţiune nu va scăpa nici jandarmul, chiar dacă el nu a fost fotografiat în ipostaze la fel de compromiţătoare. „Angajatul nostru nu este la fel de vinovat ca şi poliţistul. Din ce ştiu eu, apare într-o singură fotografie, alături de o blondă şi un poliţist. Momentan nu pot să mă pronunţ cu privire la ce sancţiuni riscă", a spus lt. col. Paul Smântănă, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Vaslui. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite