Tânăra din comuna vasluiană Soleşti, care şi-a incendiat bebeluşul şi l-a aruncat în latrină, trimisă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii psihiatri au stabilit că femeia a avut discernământ în momentul comiterii faptei
Medicii psihiatri au stabilit că femeia a avut discernământ în momentul comiterii faptei

Procurorii vasluieni au finalizat cercetările în cazul tinerei din localitatea vasluiană Şerboteşti, comuna Soleşti, care în vara anului 2013 şi-a omorât cu o cruzime fără margini copilul nou-născut, dispunând trimiterea sa în judecată. Femeia a fost cercetată, iar în prezent judecată, în stare de libertate.

Ana Maria Surliac este acuzată de uciderea nou născutului, faptă pentru care riscă până la 5 ani de închisoare.  

Pe parcursul cercetărilor, femeia a fost internată la secţia de psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Judeţean Vaslui, în urma expertizei de specialitate stabilindu-se că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.  

Tânăra a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce vecinii, care o ştiau însărcinată, nu au mai vazut-o cu burtă şi nici cu bebeluş. Poliţiştii au intrat şi ei pe fir şi aşa au aflat că, de fapt, femeia a născut acasă, fără asistenţă medicală, iar bebeluşul s-a născut în viaţă.

Tânăra a recunoscut anchetatorilor că imediat după naştere l-a înfăşurat pe nou-născut într-un cearceaf, după care l-a abandonat într-una din camerele locuinţei, iar a doua zi a constatat că bebeluşul este mort. A incendiat, în curtea casei, cearceaful în care se afla copilul, ulterior aruncând cadavrul în latrina din curtea casei.
Ea a declarat anchetatorilor că a recurs la acest gest în speranţa că îl va readuce acasă pe soţul ei care a părăsit-o, tocmai, pentru că o suspecta că bebeluşul nu era al lui. De altfel, după declanşarea cercetărilor, soţul femeii a intentat divorţ.
Primăria din localitate şi Protecţia Copilului au deschis anchete în acest caz. Alţi doi copii ai femeii, de 2 şi respectiv 6 ani, au fost luaţi din îngrijirea ei, aceştia fiind în grija bunicilor.

Citeşte şi:

Cruzime fără margini: o femeie din Vaslui şi-a incendiat copilul nou-născut, după care l-a aruncat în WC-ul din curte

Cazul mamei criminale din Vaslui, care şi-a incinerat bebeluşul şi la aruncat în latrină, anchetat şi de Protecţia Copilului

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite