Preotul târât în instanţe şi evacuat cu mascaţii pentru că a îndrăznit să demaşte abuzurile din sistem a câştigat definitiv şi irevocabil procesul cu Episcopia Huşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Lucian Botez a intrat în dizgraţia episcopului Corneliu
Preotul Lucian Botez a intrat în dizgraţia episcopului Corneliu

Deşi a pierdut procesul cu preotul care a avut curajul să-i demaşte abuzurile, Episcopia Huşilor a apelat la două căi extraordinare împotriva sentinţei definitive. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţiile, obligând Episcopia Huşilor la plata a noi cheltuieli de judecată şi onorarii de avocaţi.

Preotul Lucian Botez a fost  evacuat din Parohie cu mascaţii, chiar dacă instanţa nu se pronunţase asupra cererii de evacuare. În primăvara acestui an preotul a câştigat definitiv un prim proces cu Episcopia Huşilor, care a fost obligată  să-i restituie preotului  sumele reţinute în mod ilegal din salariu, aproape 12.000 de lei.

Deşi hotărârea era definitivă, banii nu au fost restituiţi preotului Botez, decât după jumătate de an, când acesta a apelat la un executor judecătoresc, iar conturile Episcopiei au fost blocate.  ”Episcopia Huşilor şi Protoieria Huşi au plătit suma de 11.587 lei, reprezentând drepturi salariale şi 5.608 lei cheltuieli executare, înţelegând să respecte deciziile instanţelor de judecată ale statului român”, anunţau reprezentanţii Episcopiei, printr-un comunicat de presă în luna iunie.

După doar câteva zile, reprezentanţii Episcopiei l-au dat din nou în judecată pe preotul Botez contestând hotârârea definitivă. Astfel, Episcopia Huşilor a înaintat la Curtea de Apel Iaşi doi căi extraordinare de atac împotriva hotârârii definitive prin care preotului Botez i s-a dat dreptate.  Una dintre acţiuni este de revizuire a sentinţei, iar cealaltă de contestaţia în anulare. Prin cele doua actiuni, Episcopia Huşilor invoca anumite vicii procedurale şi că judecătorii investiţi să judece procesul cu preotul Botez s-ar fi aflat în situaţie de incompatibilitate.  

Ambele contestaţii au fost săptămâna trecută de Curtea de Apel Iaşi, sentinţa prin care s-a hotărât că preotului Botez i-au fost reţinuţi ilegal banii din salariu devenind astfel  definitivă şi irevocabilă. În plus, Episcopia Huşilor şi Protoieria Huşilor (la rându-i contestatoare), au fost obligate de instanţă să plătească cheltuielile de judecată pentru fiecare acţiune în parte, câte 1.500 de lei, precum şi onorariul pentru avocut preotului Botez, tot 1.500 de lei. Pe lângă aceste sume, Episcopia a scos sume considerabile din conturi pentru a-şi plăti avocatul care să le reprezinte ambiţiile în instanţă.

Bătălia pe o evacuare imposibilă

Pe lângă procesul pierdut definitiv şi irevocabil la Curtea de Apel Iaşi, Episcopia Huşilor continuă războiul cu preotul Lucian Botez, pe un alt ”front”. Pe 3 iulie, Judecătoria Bârlad a respins acţiunea Episcopiei Huşilor şi a Parohiei Bozia prin care se solicita evacuarea preotului Botez din Parohie. În fapt, preotul Lucian Botez o părăsise de bine de opt luni, pentru că nu a dorit să expună enoriaşii presiunilor. Sătul de umilinţe preotul Botez a plecat din România. Episcopia Huşilor a continuat, însă, războiul în instanţe. Deşi nu se mai află în parohie de luni bune, faptul că magistraţii Judecătoriei Bârlad au decis, după patru ani de procese şi rejudecare, evacuarea preotului a fost ilegală a lovit în orgoliu mai marii episcopiei Huşilor, care au atacat decizia Judecătoriei Bârlad, demonstrând încă o dată încrâncenare şi orgoliu. 

Preotul care nu s-a identificat cu hoţia

În vârstă de 35 de ani, Lucian Botez a fost primul preot din judeţul Vaslui care a avut curajul să demaşte public lucrurile necurate care se întâmplă în cadrul Episcopiei Huşilor, sperând că astfel se va ajunge pe calea îndreptării, că nu va mai asista la birurile impuse, tăieri salariale ilegale sau alte practici abuzive. 

”Biserica este prin definiţie spirituală, nu trebuie s-o condiţionăm în permanenţă de bani. N-am făcut demersul nostru pentru nişte sume, pentru o lipsă din salariu, pentru că preoţia noastră nu se cântăreşte în bani.”, declara Lucian Botez, după izbucnirea scandalului. Îndrăzneala sa avea să-i aducă excluderea din Biserică, într-o manieră abuzivă. În 2013 fost caterisit, în lipsă, fără a i se da nici cel mai mic drept la apărare. Timp de mai multe luni preotul pentru care enoriaşii făceau scut uman în faţa jandarmilor chemaţi de Episcopie, a slujit într-un cort montat în faţa bisericii, nemaiavând permisiunea să intre în lacaşul sfânt. 
Preotul Botez a contestat decizia privind caterisirea sa, însă Sfântul Sinod a decis suspendarea căii de atac, până când Justiţia va soluţiona procesele pe care Episcopia Huşilor le avea deschise împotriva preotului Lucian Botez.   

Mai puteţi citi:

Preot scârbit de Biserică. Cum s-a lepădat de sutană duhovnicul alungat din parohie cu mascaţii: „Nu mă identific cu hoţia din sistem“   

Bolidul de lux al episcopului de Huşi, enoriaşii şi birurile. Cât plătesc credincioşii pentru viaţa de nabab a Preasfinţitului Corneliu Bârlădeanu  

VIDEO Episcopul de Huşi, huiduit la coborârea dintr-un bolid de lux. Preasfinţitul, luat la rost de enoriaşi într-un scandal cu şpagă în biserică  

VIDEO Spovedania unui preot în postul Crăciunului: „Dă-i 20.000 de euro Episcopului şi te lasă acolo până mori“  

VIDEO Răscoală în biserică. Preotul antişist, huiduit în Casa Domnului de gloata nemulţumită   

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite