Parc auto de lux la Poliţia de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autovehicul furat şi uitat de proprietari poate fi cumpărat de norocoşi cu un „discount“ de până la 75%. Poliţiştii de frontieră se uită cu invidie la maşinile scumpe care zac în ograda proprie. 26 de autoturisme sunt adăpostite în parcul auto al instituţiei. 

Zeci de maşini, cele mai multe furate, îşi aşteaptă proprietarul la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui.

Vedetele parcului auto  sunt o limuzină Mercedes Benz S 350 CDI, înmatriculată în Germania, pe care poliţiştii de frontieră au depistat-o în urmă cu o lună, în Vama Albiţa, şi un SUV Audi Q7, ambele în valoare de peste 50.000 euro.

Proprietarii, de negăsit

Numărul maşinilor furate depistate la frontieră în acest an este de cinci ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar principalii „furnizori“ sunt Italia, Germania şi Spania. În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă“.

Maşinile rămân la sediul IJPF, de obicei, chiar mai mult de un an, iar asta pentru că nu pot fi ridicate până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, poliţiştii întâmpină dificultăţi în identificarea proprietarilor, mai ales în condiţiile în care hoţii reuşesc să modifice sau chiar să schimbe elementele de identificare ale vehiculelor.

„Durează foarte mult până găsim proprietarul, dar şi până ce acesta vine să-şi ridice maşina. De regulă, de recuperarea vehiculelor se ocupă firmele de asigurări, însă am avut şi un caz în care proprietarul, un cetăţean german, a refuzat să vină să recupereze autoturismul, un Volkswagen Passat, model mai vechi“, a spus Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Nicio maşină vândută

Autovehiculele care nu sunt revendicate sau proprietarii nu pot fi identificaţi pot fi scoase la licitaţie de DGFP după un an de zile. „De la începutul acestui an, am primit solicitări să evaluăm 29 de autoturisme, dar până acum n-a fost scoasă nicio maşină la vânzare“, a spus Elena Egorov, inspector la Compartiment Valorificare.

Autovehiculele pot fi scoase în trei rânduri la licitaţie, iar atunci când nu se prezină nimeni se trece la vânzarea directă, caz în care pot fi cumpărate cu o reducere de aproximativ 75%. De regulă, sunt scoase la licitaţie autoturismele înmatriculate în ţări care nu fac parte din UE.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite