Investiţie în zadar la azilul de bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 4 milioane de lei cheltuiţi la Bârlad pentru o clădire unde ar fi trebuit cazate persoane vârstnice s-au dus pe apa sâmbetei.

Peste 4 milioane de lei au investit autorităţile pentru realizarea Centrului Rezidenţial de Asistenţă şi Îngrijire a Persoanelor Vârstnice din Bârlad. Cel mai probabil de pomană. Banii au fost alocaţi, în mai multe tranşe, din casieriile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), de la bugetul local al Bârladului, dar şi din fonduri provenite de la Ministerul Muncii.

Protocolul a fost rupt

Contractul de execuţie a lucrărilor, semnat încă din 2004, a fost atribuit către SC Coninvest SRL, societate care actualmente se află în insolvenţă. Conform unui protocol semnat între CARP şi Primărie, clădirea din cartierul Munteni, care ar trebui să găzduiască azilul de bătrâni, se află în proprietatea municipalităţii, urmând ca cei de la CARP să primească drept de folosinţă după ce investiţia va fi finalizată. Între timp, toată lumea a renunţat la proiect şi tot din cauza banilor. Conducerea CARP, iniţiatorul acestui proiect, susţine că nu mai are bani să continue investiţiile şi acuză autorităţile că nu şi-au plătit partea lor de finanţare.

„A fost ceva euforic. În realitate, treburile n-au stat cum s-a stabilit la început. Până în 2010, CAPR-ul finanţase construirea acestui centru cu 1,7 milioane de lei, ministerul cu 2,42 de milioane de lei, iar Consiliul Local doar cu 300.000 de lei. Lucrările trebuiau finalizate în 2009, iar costurile de execuţie s-au majorat, deşi Consiliul Local nu avea voie să opereze modificări de preţuri. În aceste condiţii, noi am hotărât să rupem acest protocol", a declarat Nicolae Mihai, preşedintele CARP Bârlad.

Vor să schimbe destinaţia

Anul trecut, CARP a cerut drept de proprietate asupra pământului de sub clădire, însă Primăria Bârlad a refuzat. „Acest lucru nu se poate pentru că legea nu ne permite. A fost semnat un protocol de colaborare care nu poate fi modificat. Eu aş avea disponibilitatea să cedăm integral acest obiectiv dacă s-ar putea", a spus Constantin Constantinescu, primarul municipiului Bârlad. Povestea a fost prezentată pe larg şi prefectului de Vaslui care a ajuns la concluzia că singura soluţie este schimbarea destinaţiei clădirii.

„Eu vă înţeleg punctul de vedere. Este destul de costisitor să întreţii un astfel de cămin. Cel mai probabil, va trebui schimbată destinaţia clădirii. Va trebui însă să analizez problema mai bine, să discut şi cu cei de la minister. Mai mult, vrem să-i implicăm şi pe cei de la Consiliul Judeţean. Ar putea să ne ajute. Ar fi păcat totuşi să nu fie finalizată o clădire în care s-au investit atâţia bani", a spus prefectul Radu Renga.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite