Dosarul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui este judecat pentru abuz în serviciu, strămutat la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzat de abuz în serviciu în cazul atribuirilor traseelor de transport din judeţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Mihalachi nu va mai fi judecat la Tribunalul Vaslui, ci la Iaşi. Curtea de Apel a admis cererea de strămutare formulată de Mihalachi şi ceilalţi inculpaţi, care, astfel, scapă de unul dintre cele mai exigente complete de judecată din cadrul Tribunalului Vaslui, unde fusese repartizat dosarul.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel Iaşi a admis cererea de strămutare formulată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Vasile Mihalachi, şi ceilalţi patru inculpaţi în dosarul în care sunt judecaţi pentru abuz în serviciu, în cazul licitaţiei privind atribuirea traseelor de transport judeţean.Vineri, dosarul a fost scos de pe rolul Tribunalului Vaslui şi înaintat celui de la Iaşi. Astfel, Mihalachi scapă de unul dintre cei mai exigenţi judecători vasluieni, căruia îi fusese repartizat dosarul. Acesta a fost, cel mai probabil, şi motivul pentru care ei au solicitat strămutarea dosarului. La Tribunalul Vaslui, în camera preliminară, celor patru inculpaţi le-au fost respinse toate excepţiile invocate de avocaţi, în plus judecătorul nu a permis tergiversarea dosarului, acordând termene foarte scurte, arătând că dosarul este o urgenţă, pentru că faptele sunt foarte vechi şi riscă să se prescrie. Asta i-a nemulţumit pe avocaţi, care au cerut şi recuzarea judecătorului, cerere respinsă, de altfel.
Judecat acum de Tribunalului Iaşi, Vasile Mihalachi poate răsufa uşurat. Următorul termen de judecată este programat după vacanţa judecătorească, pe 11 septembrie. Dosarul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui are calitatea de inculpat a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Vaslui încă din octombrie anul trecut, însă cum la intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, pe 1 februarie, cercetarea judecătorească nu a fost începută, magistraţii au declinat dosarul Tribunalului Vaslui, competent să judece astfel de infracţiuni, potrivit noii legislaţii penal. Potrivit procurorilor DNA, “în anul 2008, inculpaţii  Butnaru Liviu, Mihalachi Vasile, Vieriu Vasile şi Ropotă Dănuţ, care, în calitate de membri ai Comisiei Paritare Vaslui pentru atribuirea traseelor de transport public judeţean de persoane, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a legislaţiei în vigoare care reglementează transportul public judeţean, au determinat înlăturarea unor societăţi comerciale - operatori de transport public rutier - de la atribuirea unor trasee de transport, firme care fie au câştigat licitaţiile în mod legal, fie au fost împiedicate să participe la alte licitaţii. În această modalitate, au fost lezate interesele legale ale operatorilor de transport public care au încercat în mod onest să dobândească dreptul de a desfăşura serviciul de transport public pe raza judeţului Vaslui. Pe de altă parte, a fost creat un avantaj patrimonial injust pentru operatorii favorizaţi în sumă totală de 2.659.845 lei, reprezentând sumele obţinute din operarea traseelor atribuite nelegal. Societăţile comerciale ale căror interese patrimoniale au fost afectate s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma totală de 140.000 euro”.
 

Mai puteţi citi: 

Procesul în care vicepreşedintele CJ Vaslui este inculpat, gata de start. Excepţiile invocate în dosarul licitaţiilor trucate, respinse

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite