Cum au ajuns sute de vasluieni asistaţi social să se calce în picioare pentru un loc de muncă. Explicaţia „miracolului“ înfăptuit cu ameninţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasluienii au stat în ploaie pentru a reuşi să intre sala care găzduia Bursa locurilor de muncă
Vasluienii au stat în ploaie pentru a reuşi să intre sala care găzduia Bursa locurilor de muncă

Sute de vasluieni s-au călcat în picioare la Bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, după ce mai mulţi primari din judeţ au ameninţat asistaţii social.

Pentru prima dată în ultimii ani, Bursa locurilor de muncă  organizată de AJOFM Vaslui a înregistrat un număr record de participanţi, în condiţiile în care afară a plouat neîntrerupt. Ameninţările unor primari, precum cei din comunele Ştefan cel Mare, Bălteni, Fereşti, Tanacu, Iana sau Văleni, care le-au transmis asistaţilor din comunele lor că dacă nu vor merge la Bursă, îi vor “tăia” de la ajutoartele sociale, au dat rezultate.

Sute de vasluieni din întreg judeţul au venit la bursă, fără niciun gând de a se angaja, ci doar pentru a bifa prezenţa la eveniment. Unii, deşi ajunşi la vârste înaintate, nu au muncit nici măcar o singură zi ca angajaţi toată viaţa lor.
“Nu te pot angaja pe matale, nu ai nici măcar o zi de muncă, nu cred că poţi să respecţi un program şi nu ai nicio pregătire”, a decurs o discuţie, suprinsă de noi, între un angajator şi un potenţial angajat.

Doi cetăţeni din Fundul Văi, comuna Lipovăţ, au venit la Bursă cu convinşi fiind că vor primi de muncă: “Cică ne dau locuri de muncă. Unde să ne dea locuri de muncă?! Cine să ne angajeze pe noi?! Aşa ne-au spus de la Primărie, dar dacă erau locuri de muncă, nu ne dădeau până acum?!”

bursa locurilor de munca vaslui

Pentru a păstra ordinea evinementului având în vedere numărul mare de participanţi, organizatorii au apelat la jandarmi.
Cei doi jandarmi postaţi la uşa de acces s-au dovedit neputincioşi în gestionarea situaţiei. Oamenii se îmbulzeau pentru a înşfăca vreun pliant de pe birouri, pentru ca apoi să ajungă cât mai repede acasă.

La doar o oră de la deschiderea uşilor, după valuri de nemulţumire exprimate prin huiduili şi ţipete ale femeilor prinse în îmbulzeală, jandarmii şi-au suplimentat dispozitivul de oameni, care au încercat să îi aşeze pe “solicitanţii de locuri de muncă” într-o coadă organizată.  Teama ca lucrurile să nu degenereze îi cuprinsese deja pe oraganizatorii de la AJOFM.

bursa locurilor de munca vaslui


“Am căutat să iau o foaie din asta, ca să am ce arăta domnului primar. Că aşa ne-a cerut. Nu pot să mă angajez eu, de la Iana, ca să vin la Vaslui, dar am venit şi noi să vedem ce e aici”, a spus un participant.
“Beneficiarii de ajutor social care sunt apţi de muncă se vor prezenta obligatoriu la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM. Neprezentarea la această acţiune se consideră refuzul locului de muncă, motiv pentru care se va proceda la încetarea dosarului de ajutor social”, spunea, în urmă cu câteva zile, Mihai Moraru, primarul comunei Ştefan cel Mare.

În judeţul Vaslui sunt peste 10.500 de familii care primesc ajutoare sociale de la stat. Reprezentanţii AJOFM vor anunţa situaţia angajărilor în urma Bursei locurilor de muncă după finalizarea acţiunii. În total, au fost vacante 460 de locuri de muncă.

bursa locurilor de munca vaslui
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite