Ultimele zile de existenţă pentru singurul spital de copii din judeţ
0La finele acestei săptămâni, singura unitate medicală destinată tratamentului micuţilor din judeţ îşi va pierde personalitatea juridică şi va deveni o simplă secţie a Spitalului „Elena Beldiman“. Ministerul Sănătăţii nu a trimis încă noua organigramă după care va funcţiona singurul spital din oraşul rulmenţilor, aşa că statutul personalului este încă incert.
Zeci, poate sute de mii de micuţi au trecut prin mâinile medicilor de la singurul spital de copii din judeţul Vaslui de-a lungul timpului. Medicii povestesc că părinţi din toată Moldova şi-au adus copiii pentru a primi tratament de la doctorii bârlădeni. Potrivit oficialilor instituţiei, Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae“ din Bârlad a apărut ca entitate independentă juridic în aprilie 1953, atunci când medicii Mircea Daniş şi Mihai Ştefănescu au obţinut aprobarea din partea statului pentru a înfiinţa o nouă unitate sanitară.
Comasat cu spitalul de adulţi
Spitalul de Copii funcţionează la adresa actuală de pe Bulevardul Epureanu nr. 50 din 1970, atunci când a primit din partea autorităţilor locale un bloc de nefamilişti. De-a lungul timpului, unitatea a fost modernizată de mai multe ori. În urmă cu 15 ani, instituţia a primit denumirea de „Sfântul Nicolae“, fiind botezată după numele primului doctor cunoscut din oraşul Bârlad, Nicolae Doftorul.
Din cauza problemelor financiare, şefii unităţii au hotărât la începutul lunii iunie ca spitalul să fie alipit celeilalte unităţi sanitare din Bârlad, „Elena Beldiman“. Decizia prin care Spitalul Municipal de Urgenţă se va îmbogăţi cu o nouă secţie pentru minori, va fi pusă în aplicare de pe 13 august.
Cu doar câteva zile înainte de a se realiza schimbarea, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu angajaţii de la „Sfântul Nicolae“. În timp ce reprezentanţii Spitalului de Copii refuză să comenteze această situaţie, şefii Spitalului de Urgenţă dau asigurări că tot personalul medical va fi preluat odată cu recepţia clădirii. Nu există, însă, niciun document oficial care să dovedească acest lucru.
Personalul TESA va face naveta
Viorel Petcu, managerul Spitalului Municipal „Elena Beldiman“ spune că aşteaptă din moment în moment ordinul de la Ministerul Sănătăţii prin care să fie stabilită noua organigramă. „Tot personalul medical va trece la noi. În ceea ce priveşte personalul economic-administrativ, aşteptăm
decizia ministerului de resort. Jumătate vor veni la noi (6 angajaţi-n.r.). Ceilalţi, conform legii, vor trebui să primească slujbe la alte unităţi sanitare“, a declarat Viorel Petcu.
Singurele spitale pentru care cei care vor rămâne fără slujbă peste trei zile vor putea opta sunt în oraşele Murgeni, Huşi sau Vaslui. Dintre aceste localităţi, cea mai apropiată este la 30 de kilometri distanţă.