Turnu Severin: Obiecte unicat expuse la Muzeul Regiunii Porțile de Fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Obiecte unicat expuse la Muzeul Regiunii Porțile de Fier
Turnu Severin: Obiecte unicat expuse la Muzeul Regiunii Porțile de Fier

Miniexpoziția lunii septembrie este formată din trei piese extrem de interesante, respectiv un coral, un scarabeu și un coif al armatei prusace.

Cele trei secții ale muzeului Regiunii Porțile de Fier,  respectiv Istorie și Arheologie, Științele Naturii și Etnografie, au expus în cadrul miniexpoziției „Piesa Lunii”, trei obiecte extrem de interesante, de altfel, unice în judeţ şi chiar zona Olteniei. Este vorba de un coral, un coif ghimpat şi un scarabeu egiptean, acesta din urmă datând din secolul VII î.e.n. Miniexpoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii septembrie.

Coral scos la lumina zilei


Secţia Ştiinţele Naturii a scos din depozitul muzeului, o piesă unică şi deosebit de interesantă, ce până acum nu a mai fost expusă niciodată şi pentru faptul că nu a existat un context în care să fie arătat vizitatorilor. Este vorb ade un coral a cărei vechime sau provenienţă nu se cunoaşte. Tot ce se ştie despre el la ora actuală, este faptul că a fost reţinut de către vameşii de la Vama Porţile de Fier, în anul 1978, de la un cetăţean străin, ce dorea cel mai probabil să-l valorifice pe piaţa neagră a obiectelor exotice. „Coralii reprezintă o importantă sursă de hrană pentru aproape o jumătate de miliard de oameni. În acelaşi timp, ei reprezintă o importantă barieră în calea valurilor uriaşe produse de furtuni. Oamenii de ştiinţă trag, totodată, un semnal de alarmă cu privire la efectele devastatoare pe care la are posibila dispariţie a coralilor.Până acum nu a existat un context în care să poată fi expus, iar acum am realizat şi un mediu marin în jurul lui, cu scoici aduse de mine din Marea Mânecii”, declară şefa secţiei, Florina Diaconu.

Coif conceput de regele Prusiei

 În cadrul seţiei de Istorie – Arheologie, a fost expus un coif ghimpat „pickelhaube”, model 1915 şi preluat de militarii, pompierii şi poliţiştii germani, acesta fiind asociat cu imaginea armatei prusace. Coiful a fost conceput în 1842 de către regele Frederic Wilhelm IV al Prusiei, însă există informaţii că şi în armata Rusiei ţariste existau modele asemănătoare. Principatele germane l-au adoptat începând cu Oldenburg la 1849, Baden în 1870 şi Regatul Bavariei în 1887. Acesta însă, a fost clasificat ca şi ineficient în cadrul confruntărilor din primul război mondial, astfel că armata germană îl înlocuieşte în 1916 cu cascheta de oţel.

Scarabeu egiptean

Secţia Etnografie însă, vine de această dată cu o piesă cu adevărat interesantă. Este vorba de o amuletă denumită scarabeu, purtată de egiptenii antici ca simbol al soarelui, regenerării şi al nemuririi şi îl reprezintă pe Zeul Phtah – stăpânul adevărului, creatorul lumii. În secolul VII, î.e.n., în centrul Deltei Nilului exista un confecţionar de amulete – scarabeu, denumit Navkratis. Pe aceste amulete era scris cu hieroglife „Viaţă şi Adevăr” sau „Frumuseţile lui Horus” și chiar „Horus cel Minunat”. Acestea erau confecţionate din argilă arsă, sticlă, piatră, lemn, fildeş, aur şi chiar onix şi erau purtate de oameni pentru a preveni apariţia evenimentelor nefaste.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite