Turnu Severin: Muzeul de Artă din Severin are nevoie urgentă de ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Muzeul de Artă din Severin are nevoie urgentă de ajutor
Turnu Severin: Muzeul de Artă din Severin are nevoie urgentă de ajutor

Peste 2.000 de obiecte de artă, tablouri, icoane, sculpturi, multe dintre ele vechi de peste 300 de ani sunt expuse deteriorării

CITEŞTE ŞI:


Directorul Muzeului de Artă din Severin, Maria Bălăceanu, încearcă de mai bine de 19 ani să racordeze impozantul imobil la rețeaua de termoficare a orașului în vederea salvării capodoperelor de artă depozitate aici.

„Am făcut nenumărate demersuri şi chiar un proiect pentru racordarea clădirii la reţeaua de termoficare, însă până acum totul a fost sortit eşecului. În interior, pereţii sunt decojiţi, apare igrasia, fapt ce pune în pericol păstrarea în condiţii optime a lucrărilor de artă. În 1990, existau bani, însă echipa de proiectanţi nu a dat undă verde acestei lucrări. Aceştia au susţinut că perforarea zidurilor ar pune în pericol stilul arhitectural al construcţiei. După câţiva ani, aceeaşi oameni au spus că este posibilă racordarea. Din păcate nu mai erau bani”, susţine Maria Bălăceanu.

Depozite insalubre pentru mii de lucrări

 La ora actuală, muzeul adăposteşte peste 2.000 de lucrări de o valoare inestimabilă. Icoane, lucrări de artă decorativă medievală, tablouri, argintărie, lucrări de grafică, multe dintre ele, vechi de peste 300 de ani, se află zilnic în pericol de a se deteriora datorită lipsei agentului termic.

„Lipsa unei temperaturi constante are un efect negativ asupra lucrărilor de artă din depozite. Pe timpul verii operele sunt aerisite şi tratate cu soluţii speciale. Acestea sunt singurele arme de luptă împotriva cariilor de lemn, mucegaiului sau a igrasiei”, mai susţine Bălăceanu.  Condiţiile vitrege de păstrarea a lucrărilor de artă nu se întâlnesc doar în depozite, ci chiar şi în sălile de expoziţii de la etajul superior. Autorităţile locale şi judeţene caută la ora actuală o posibilitate de schimbare a mediului din interiorul clădirii.

Află dacă autorităţile se implică în acest caz pe
 severin.adevarul.ro 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite