Turnu Severin: Minerii refuză salariile compensatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproape 1000 de ortaci mehedinţeni au ales siguranţa locurilor de muncă, refuzând oferta de a pleca din sistem cu 29.000 lei. Cei care nu vor avea de ales sunt minerii care mai au doi ani până la pensie, 55 de ani împliniţi, dar şi 35 de ani vechime.

În această perioadă, ortacii au de ales între a rămâne în serviciu şi a părăsi sistemul cu salarii compensatorii în valoare de 29.000 lei, cu plata integral la plecare.

Niciunul din cei aproape 1000 de mineri mehedinţeni nu a optat până acum pentru disponibilizarea la cerere. “Oferta rămâne deschisă până pe data de 1 martie 2011, când se închide lista, însă se întrevede faptul că oamenii optează pentru păstrarea locurilor de muncă”, a declarat liderul sindical Rafael Norocel Ciorăscu.

37 de mineri vor sta acasă cu 75% din salariu
Potrivit sursei citate, există totuşi câţiva ortaci care îndeplinesc criteriile şi care, evident, vor părăsi sistemul. Este vorba de 37 mineri care mai au doi ani până la pensie, au vârsta de 55 de ani împlinită, dar şi 35 de ani vechime.

La începutul acestei luni, sindicaliştii din SNLO, în frunte cu Marin Condescu, s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Ion Ariton, şi cu alţi factori de răspundere în domeniu.

Printre altele, s-a stabilit, printr-un protocol în termeni clari şi precişi, că este nevoie în continuare de cărbunele de la Explotarea de Carieră Husnicioara pentru Termocentrala de la Halânga-Mehedinţi, iar minerii mehedinţeni vor avea locurile de muncă asigurate. 

1700 lei, media salariilor
Potrivit liderului Norocel Rafael Ciorăscu, media salariilor în rândul minerilor mehedinţeni este de 1700 lei. Se lucrează în schimburi, după un program care depinde de livrările de cărbune.

Conform contractului, producţia de cărbune din acest an va fi de 1,5 milioane tone.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite