Turnu Severin: Focul din subteranul Minei Zegujani s-a extins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Focul din subteranul Minei Zegujani s-a extins
Turnu Severin: Focul din subteranul Minei Zegujani s-a extins

Focul izbucnit, joi dimineaţă, în subteranul Minei Zegujani nu a fost încă stins. Din păcate, nimeni nu poate estima în cât timp va putea fi lichidat, întrucât acesta s-a extins pe o distanţă de circa 400 de metri.  

Intervenţia salvatorilor de a  stinge complet incendiul este deosebit de grea, întrucât în subteran lipsesc sursele de apă. Dacă ieri, focul se propaga pe o distanţă de 300 de metri, acum acesta s-a extins pe circa 400 de metri. „E un incendiu puternic, fiind benzile transportoare, e foarte mult praf foarte fin de cărbune şi, uscat fiind în subteran, arde. Noi sperăm ca săptămâna viitoare să reîncepem lucrul, dar e de aşteptat. Nimeni nu poate estima când va fi stins. Poate fi stins în două saăptămâni, în douîă luni, nu putem şti. Intervenţia e greoaie, pentru că nu sunt surse de apă”, ne-a spus Liviu Severineanu, viceliderul de sindicat.

În acest moment, salvatorii, ajutaţi de ortaci, lucrează la construcţia digurilor pentru a limita incendiul. Aproximativ 20 de minei, pe fiecare schimb de tură, le asigură salvatorilor materialele necesare, iar unii dintre ei asigură paza gurei de mină pentru a împiedica intrarea oricăro persoane neautorizate în subteran. Deocamdată, nu se cunosc pagubele produse.

Cauza incendiului: posibil scurtcircuit

Un puternic incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, în jurul orei 6, în Mina Zegujani, din cauze încă necunoscute. Patru mineri care efectuau schimbul trei au fost prinşi în subteran, la 1500 de metri de gura minei, însă echipele de salvare au reuşit să-i scoată teferi după aproape patru ore. Salvatorii au trecut imediat la delimitarea zonei afectate, izolarea acesteia şi apoi la lichidarea avariei.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, însă nu este exlus un scurtcircuit produs la cablul electric de alimentare a benzii transportoare. Până acum, nu au mai existat astfel de incidente la mina Zegujani, care urmează să îşi încheie activitatea în anul 2010. Liderul minerilor mehedinţeni, Norocel Rafael Ciorăscu susţine că utilajele sunt învechite şi nu s-au mai făcut investiţii de peste 25 de ani.

Minerii reveniseră la muncă luni, după un şomaj tehnic

Incendiul a izbucnit, la Mina Zegujani, la exact trei zile după ce minerii au reînceput activitatea. Timp de o lună, ortacii au stat acasă, în şomaj tehnic, cu doar 75 la sută din salariu până pe 20 iulie, cand au revenit la muncă. O parte dintre ei nu s-au mai întors, întrucât au fost disponibilizaţi. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că stocurile de cărbune sunt foarte mari, iar livrăile au scăzut în ultima vreme din cauza crizei financiare şi a datoriilor pe care regia de termoficare le are de achitat către Compania Naţională a Lignitului. În acest moment, stocul de lignit la Zegujani este de 46.000 tone.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite