Turnu Severin: O dubă a Penitenciarului Severin a fost implicată într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: O dubă a Penitenciarului Severin a fost implicată într-un accident rutier
Turnu Severin: O dubă a Penitenciarului Severin a fost implicată într-un accident rutier

O dubă care transporta trei deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Drobeta Turnu Severin a fost implicată, marţi dimineaţă, într-un accident de circulaţie.

Autoutilitara era oprită regulamentar, în trafic, pentru a vira spre policlinică, unde urma să ducă trei deţinuţi pentru un tratament. La un moment dat, un autoturism ce venea dinspre unitatea sanitară,  neacordând prioritate, a lovit un altul, pentru ca mai apoi să ricoşeze în duba penitenciarului. “Domnul de la penitenciar era oprit regulamentar, pentru că vroia să facă stânga. Eu veneam din spate, deci dinspre Gura Văii şi l-am ocolit prin dreapta. Si domnul care venea dinspre policlinică a intrat în mine şi din ricoşeu a dat în dubă”, ne-a spus Florin Ţincuşă, şoferul uneia dintre maşinile implicate în accident.

La scurt timp de la producerea accidentului, mascaţii au sosit la faţa locului şi au asigurat perimetrul. O altă dubă a ajuns în 20 de minute pentru a-i prelua pe deţinuţi. S-a încercat mutarea acestora, însă s-a renunţat, când oamenii legii au văzut că sunt filmaţi. “La intersecţia Bulevardului Aluniş cu aleea de acces la Policlinică s-a produs un accident soldat cu pagube materiale, fiind implicată şi o autospecială a Penitenciarului Turnu Severin. Cauza principală este neacordarea de prioritatate”, ne-a declarat agentul de circulaţie Ion Buzatu, de la Poliţia Rutieră Mehedinţi.  Cei trei şoferi împlicaţi în accident au fost testaţi cu alcooltestul , rezultatul fiind zero.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite