Turnu Severin: Conturi blocate la Prefectura Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Conturi blocate la Prefectura Mehedinţi
Turnu Severin: Conturi blocate la Prefectura Mehedinţi

Prefectura Mehedinţi are, începând de miercuri, conturile blocate, din cauza unor datorii pe care le are de achitat către o firmă de construcţii.

Prefectura Mehedinţi are, începând de miercuri, conturile blocate, din cauza unor datorii pe care le are de achitat către o firmă de construcţii. Este vorba despre circa 2,04 milioane lei (peste 20 miliarde lei vechi), pe care Instituţia Prefectului le are restanţă către firma de construcţii Confort SA, societatea ce efectuează lucrările de reabilitare la Palatul Administrativ. Măsura a fost luată de Direcţia de Finanţe Mehedinţi.

Potrivit lui Florin Albei, directorul de cabinet al prefectului, vinovată de această situaţie pare să fie fosta contabilă şefă a instituţiei, schimbată luna trecută din funcţie, pentru incompetenţă. „În luna martie, cei de la MAI au cerut o situaţie cu facturile neachitate pe anul trecut, pentru a le achita. De aici, a plecat răspunsul că nu avem facturi neachitate, până în decembrie anul trecut, datoria fiind de circa 2 miliarde”, ne-a declarat, telefonic, Florin Albei.

Potrivit acestuia, contul de salarii nu este afectat, însă  „trebuie găsită neapărat o soluţie, pentru că altfel se blochează activitatea instituţiei”. Prefectul judeţului Ion Mîţu s-a întors din concediu cu o zi înainte de a primi adresa de la Direcţia Finanţelor Publice prin care era anunţat de măsura blocării contului.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite