Turnu Severin: Într-o bancă s-au găsit bancnote de 20 euro cu aceeaşi serie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Într-o bancă s-au găsit bancnote de 20 euro cu aceeaşi serie
Turnu Severin: Într-o bancă s-au găsit bancnote de 20 euro cu aceeaşi serie

Poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi au demarat cercetările pentru depistarea autorilor unor falsuri de bancnote euro ajunse la o unitate bancară din comuna Cujmir.

La ghişeul băncii, s-a prezentat, în urmă cu câteva zile, P. Margareta (42 ani), cu domiciliul în localitatea învecinată Vrata, care a solicitat lucrătorului de la ghişeu să-i schimbe suma de 400 euro, constând  în patru  bancnote  de 50 euro fiecare şi zece bancnote de 20 euro.

Un angajat al băncii a descoperit că două dintre bancnote, de 20 euro fiecare, nu au corespuns verificării aparatului şi prezentau aceeaşi serie, motiv pentru care au sesizat lucrătorii Postului de Poliţie din Cujmir. Femeia le-a declarat oamenilor legii că a achiziţionat banii de la o societate de schimb valutar din Severin, dar că nu deţine chitanţă, întrucât nu a primit-o.

Cele două bancnote au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii vor stabili dacă nu cumva este vorba despre o reţea de falsificatori de valută şi în ce măsură persoana implicată se face vinovată de deţinerea ilegală de valori contrafăcute.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite