Top 10 bancuri cu soldaţi. „Soldat Bulă, de ce nu execuţi comenzile «la dreapta!» şi «la stânga!»?“. „Pentru că mi s-a spus că armata nu face politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Glume cu soldaţi
Glume cu soldaţi

Cum a reacţionat soldatul Bulă atunci când a fost întrebat dacă şi-a însuşit regulamentul de ordine interioară, ce ar face soldaţii dacă ar ajunge într-o localitate cu fântânile infectate şi cum a reuşi un bâlbâit să obţină un bilet de învoire aflaţi dintr-o selecţie de glume cu soldaţi, toate acestea sunt bancuri, dar seamănă mult cu realitatea.

Lângă un poligon de instrucţie, o pancartă anunţă conducătorii auto: "Conduceţi cu atenţie! Pericol să călcaţi soldaţii!". La câteva zile, sub inscripţie apare scris de mână: "Aveţi răbdare! Aşteptaţi măcar un ofiţer!“.


- Nu ne ajunge o zi pentru tot ce avem de făcut, se plânge un soldat.
- Folosiţi la maximum toate cele 24 de ore, zice majorul, iar dacă nu vă ajung, atunci vă dau permisiunea să mai lucraţi şi noaptea...


La muzeu, lângă o statuie antică reprezentând un bărbat fără mâini şi picioare, sergentul major le spune proaspeţilor soldaţi:
- Un minunat exemplu de ceea ce se poate întâmpla când manipulăm neglijent o grenadă defensivă...


- Soldat Bulă, ţi-ai însuşit regulamentul de ordine interioară?
- Vă rog să nu mă jigniţi, domnule sergent! Eu n-am obiceiul să-mi însuşesc lucruri care nu-mi aparţin...


Bubulina este văzută mereu, prin oraş, în compania unui soldat. Partea ciudată este că de fiecare data e cu altul.
- De ce nu încerci să te hotărăşti asupra unuia singur?, întreabă taică-său.
- Aş vrea eu, tată, dar niciunul nu poate ieşi în învoire în fiecare zi...


-Soldat, dacă ajungem într-o localitate unde fântânile sunt infectate, ce facem?
-Bem bere, să trăiţi!


În ziua în care se acordă învoirile în oraş, soldaţii din companie sunt tare abătuţi, fiindcă au fost consemnaţi. Un bâlbâit îşi ia inima în dinţi şi se prezintă la comandantul companiei:
- Do-dom-domnu-le că-că-căpi-căpi-tan, eu... eu.. am ne-ne-nevoie de...
- Ce-i soldat, ce te bâlbâi aşa, nu ştii că toată compania e consemnată?
- Domnule căpitan, intervine infirmierul companiei, tipul are infirmitatea asta din naştere... Poate faceţi pentru el o mică excepţie?
- Bine, treacă de la mine, scrie-i biletul!
Bâlbâitul iese fericit cu biletul de învoire în mână.
- Cum dracu’ ai reuşit să-l vrăjeşti pe căpitan?, întreabă invidioşi ceilalţi soldaţi.
– Păi... păi... tre-trebuie... să.. să ştii... să vo-vorbeşti!


Colonelul trece în revistă regimentul. În prima linie sunt numai soldaţi unul şi unul, arătoşi şi voinici, iar în linia a doua sunt numai pirpirii.
- Cine i-a aranjat astfel?
- Plutonierul Bulă, să trăiţi! În civilie a fost vânzător de legume şi fructe...


Nemulţumit de calitatea mesei, soldatul Bulă se adresează sergentului bucătar:
- Nu există nici o posibilitate de alegere, domn' sergent?
- Ba da, poţi oricând să mănânci sau să nu mănânci!


- De ce nu execuţi comenzile: "La dreapta!" şi "La stânga!", soldat Bulă?
- Pentru că mi s-a spus că armata nu face politică...

Citeşte şi:

Top 10 bancuri cu studenţi şi profesori: de ce aruncă studenţii cu monede în aer în timpul examenului

Top 10 bancuri româneşti cu politicieni. Cum a ajuns să facă parte din Guvern ministrul japonez Nimika Nuimoka

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite