Surprize la Primăria Turnu Severin. Constantin Gherghe a înregistrat demisia la orele serii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Severinului, Constantin Gherghe, continuă să surprindă. După ce a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat deşi în toate sondajele de opinie era favorit în preferinţele severinenilor, edilul şef face din nou o mutare neaşteptată, dându-şi demisia din funcţia de primar cu câteva zile înainte de constituirea noului consiliu local şi predarea ştafetei noului primar.

Aşa se face că miercuri după-amiază, consilierii locali de la Drobeta Turnu Severin s-au întrunit în cadrul unei şedinţe de îndată pentru desemnarea viceprimarului care va îndeplini atribuţiile primarului până la constituirea noului consiliu local.

Legea este clară în acest sens, în caz de vacanţă a funcţiei de primar, atribuţiile ce îi sunt conferinte prin legea specială -215/2001 a administraţiei publice locale republicată şi actualizată, vor fi exercitate de drept de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie

Au fost prezenţi la şedinţă 16 consilieri, 15 dintre ei acordând votul pentru viceprimarul  Liviu Nicolicea.

Viceprimarul Daniel Cîrjan (PNL)  a declarat că toţi consilierii PNL l-au propus şi votat pe Liviu Nicolicea.

Astfel, până la constituirea noului consiliu local, viceprimarul Liviu Nicolicea va îndeplini atribuţiile primarului.

Rămâne însă un  mare semn de întrebare în privinţa demisiei edilului şef Constantin Gherghe, care nu are nicio logică având în vedere că mandatul acestuia oricum înceta în câteva zile. Gestul primarului poate fi interpretat în multe chipuri, mai ales dacă luăm în calcul faptul că acesta şi-a depus şi înregistrat demisia în data de 14 iunie a.c., la ora 20,53.

Edilul şef a fost destul de zgârcit în explicaţii, de altfel demisia fiind un act unilateral de voinţă, care nu trebuie motivat în nici un fel:

„Demisionez

Din funcţia de Primar al Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Până la depunerea jurământului de Primarul ales pe 05.06.2016 atribuţiile sunt delegate Administratorului public Paponiu Nicolae”

 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite