Românul care parcurge Dunărea înot de la izvoare până la vărsare: „Poporul român are un ADN foarte puternic, trebuie doar redescoperit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avram Iancu, bibliotecarul care şi-a propus să parcurgă înot Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, a ajuns luni, 21 august, la Drobeta Turnu Severin, unde a făcut un mic popas în zona istorică a municipiului dunărean.

După ce a parcurs înot 1800 de kilometri, bibliotecarul de la Petroşani a fost întâmpinat luni pe malul Dunării, în dreptul Piciorului Podului lui Traian de la Drobeta, de primarul municipiului, Marius Screciu, şi câţiva severineni care apreciază demersul acestui temerar.

„Nu ştiu de unde are atâta putere în interior să facă un efort de o asemenea anvergură. Îl apreciez sincer pentru că pe lângă demersul de a atrage atenţia asupra ţării noastre este şi un efort fizic extraordinar. I-am urat succes, îi ţin pumnii, mai are o treime din ce a avut de parcurs, este aproape, dar în acelaşi timp şi departe având în vedere volumul imens de muncă pe care îl face”, a spus primarul Severinului, Marius Screciu.

image

Avram Iancu şi-a început aventura în urmă cu o lună, în munţii Pădurea Neagră din Germania, inspirat de romanul lui Jules Verne “Pilotul de pe Dunăre”. Din 2.860 de kilometri ai fluviului, el a străbătut până acum aproximativ 70% din totalul distanţei, prin şase ţări şi patru capitale europene.

„Bineînţeles că atunci când romanul <<Pilotul de pe Dunăre>> şi-a desfăşurat acţiunea nu existau 63 de baraje doar în Germania şi Austria. Cu siguranţă nici chiar Jules Verne nu şi-a imaginat că în România vor fi două baraje mari, precum Porţile de Fier I şi II, inamici redutabili pentru mine. Aseară chiar şi în ultimul kilometru am avut de furcă cu valuri foarte mari şi acum în prima parte a zilei valurile sunt extraordinare, aşa că nu pot să astimez nici măcar astăzi până unde voi ajunge. Fiecare zi îşi are dificultatea ei, propriile obstacole”, a spus Avram Iancu la Drobeta Turnu Severin.

image

În judeţul Mehedinţi, bibliotecarul de la Petroşani a trebuit să treacă prin Cataractele Dunării, un sector din Dunăre extrem de periculos atât din cauza curenţilor puternici, dar şi adâncimii foarte mari a fluviului. Din spusele acestuia se pare că doar valurile create de navele aflate în tranzit i-au creat probleme:

„Prin Cazanele Dunării a fost interesant, frumos, nu am fost niciodată până acum, mă bucur că le-am travesat înot. Au fost valuri foarte mari, dar nu cauzate de miticii curenţi, care erau înainte ca barajul Porţile de Fier I să fie construit, ci din cauza ambarcaţiunilor care trec pe acolo necontenit. A fost o experienţă interesantă”.

Avram Iancu este însoţit de doi prieteni care îl supraveghează permanent dintr-o canoe. În trei zile, va ajunge la barajul Porţile de Fier II.

„În vreo trei zile mă voi lupta cu următorul baraj, Porţile de Fier II, dar încet şi sigur printr-o voinţă, rezistenţă deosebită şi prin căldura pe care românii mi-o oferă să ajung până la capăt şi să duc cu bine această premieră mondială, care până la urmă nu mă onorează numai pe mine, ci întreaga noastră naţie. Eu cred că suntem puternici, poporul român are un ADN foarte puternic, trebuie doar redescoperit”, a mai spus Avram Iancu.

Călătoria sa pe Dunăre ar urma să se încheie la începutul lunii viitoare, la Sulina. În felul acesta, Avram Iancu va  intra în Cartea Recordurilor cu  titlul de primul om din lume care străbate Dunărea înot de la izvor la vărsare, fără să poarte costum de protecţie.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite