Primari trimişi în judecată de DNA. Au obţinut bani în mod ilegal de la APIA Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce primarul din Baia de Aramă este judecat în mai multe dosare pentru fraude cu fonduri europene, iar cel de la Godeanu şi-a pierdut mandatul din aceeaşi pricină fiind condamnat definitiv, alţi doi primari din Mehedinţi au fost trimişi în judecată în ultimele zile pentru aceeaşi infracţiune. Este vorba de primarii din Obârşia de Câmp şi Devesel.

Primarul comunei Obârşia de Câmp, Florea Stănaia, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru că a obţinut în mod ilicit fonduri europene. Alături de el mai răspund în faţa magistraţilor în acelaşi dosar şi alţi trei membri ai familiei sale.

Culmea este că în toate aceste dosare unde cap de afiş sunt primarii apare în ecuaţie şi APIA Mehedinţi, instituţie care este extrem de riguroasă şi atentă cu simplii fermieri, care deţin suprafeţe mici de teren sau un număr mic de animale. Nu aceeaşi atenţie au acordat-o funcţionarii instituţiei şi în cazul celor vizaţi acum de oamenii legii fiindcă în caz contrar nu mai era nevoie de intervenţia procurorilor DNA pentru a îndrepta lucrurile.

Procurorii DNA arată în rechizitoriu că în perioada 2011-2016, cu sprijinul primarului comunei, Stănaia Florea,  Pandelică Elena Liliana, Dinoiu Leonard Daniel şi Stănaia Cristina Raluca, persoane din familia acestuia, au depus cu rea-credinţă, la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente falsificate, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul Măsurii 112 - „Instalarea tinerilor fermieri", în condiţiile în care aceştia nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate şi nu deţineau în realitate suprafeţele de pământ declarate.

Astfel, printre altele, Pandelică Elena Liliana, Stănaia Cristina Raluca şi Dinoiu Leonard Daniel au declarat în mod fictiv, că sunt membri ai unor familii de fermieri şi că au lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în ferma familiei, cel puţin 12 luni înaintea instalării ca fermier pe cont propriu.
În acest fel, Pandelică Elena Liliana, Dinoiu Leonard Daniel şi Stănaia Cristina Raluca au obţinut în mod injust suma de 324.246 lei.

„În perioada 2011-2016, pe lângă obţinerea de fonduri europene prin Măsura 112-„Instalarea tânărului fermier”, Pandelică Elena Liliana, Stănaia Cristina Raluca şi Dinoiu Leonard Daniel, cu complicitatea primarului localităţii Obârşia de Câmp, inculpatul Stănaia Florea, au obţinut, de la APIA - Centrul Judeţean Mehedinţi fonduri europene, în cadrul schemei unice de plată pe suprafaţă, sume de bani, utilizând, pentru susţinerea cererilor, adeverinţe emise de Primăria Obârşia de Câmp şi tabele ce cuprindeau persoanele de la care arendaseră terenurile şi suprafeţele aferente, arendatori care nu recunosc încheierea respectivelor contracte. Schema de plată unică pe suprafaţă reprezintă acordarea unei sume stabilită pe hectar plătibilă o dată pe an, decuplată total de producţie (necondiţionat de obţinerea de producţie)”, se arată într-un comunicat de presă al DNA Mehedinţi.

O parte din documentele false, depuse de inculpaţi la A.P.I.A. (contracte de arendă, adeverinţe, etc.), au fost puse la dispoziţie de către Stănaia Florea, în calitate de primar al comunei Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi. În acest fel, s-a obţinut injust suma de 882.244 lei, aferentă cererilor de finanţare în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, depuse de cele trei rude ale primarului.
Cuantumul total al prejudiciului se ridică la suma de 1.206.490 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinţi.

Primarul de la Devesel, vizat de DNA

Procurorii DNA au trimis în judecată săptămâna aceasta, în stare de libertate, şi pe Fabian Drocan, primarul comunei mehedinţene Devesel pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În dosar mai este judecat şi şoferul primăriei.

În rechizitoriu se arată că în perioada 2008 - 2012, Miţaru Ion Eugen, conducător auto la Primăria devesel, i-a indus în eroare pe reprezentanţii A.P.I.A. - Mehedinţi prin prezentarea cu rea-credinţă a unor documente false (documente incomplete, adeverinţe şi declaraţii false) care atestau faptul că acesta deţine în proprietate/folosinţă terenuri agricole situate pe raza mai multor localităţi din judeţul Mehedinţi, obţinând astfel pe nedrept, suma totală de 796.565 lei, fonduri europene.

“În cursul anului 2009, Drocan Fabian Laurenţiu Costel i-a indus în eroare pe reprezentanţii A.P.I.A. - Mehedinţi prin prezentarea cu rea-credinţă a unor documente false (documente incomplete, adeverinţe şi declaraţii false) care atestau faptul că acesta deţine în proprietate/folosinţă terenuri agricole situate pe raza localităţii Devesel, jud. Mehedinţi, obţinând astfel pe nedrept suma totală de 111.282 lei, fonduri europene”, se precizează într-un comunicat de presă al DNA Craiova.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Mehedinţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele acordate în anul 2009 primarului Drocan Fabian Laurenţiu Costel - 111.282 lei şi în perioada 2008 - 2012 şoferului Miţaru Ion Eugen - 796.565 lei.

Din verificările efectuate a rezultat că Drocan Fabian Laurenţiu Costel şi Miţaru Ion Eugen nu figurează în evidenţele fiscale cu bunuri mobile şi/sau imobile impozabile, prin urmare nu au fost instituite măsuri asigurătorii în cauză.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite