EXCLUSIV Bacalaureat 2015. Fiica baronului Duicu, prinsă în timp ce i se dicta rezolvarea subiectelor la telefon. Mama şi sora ei au agresat un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Duicu FOTO Sursa Facebook
Adina Duicu FOTO Sursa Facebook

Incident deosebit de grav la Bacalaureat 2015 în Mehedinţi, în care sunt implicate cele două fiice şi soţia baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. Fiica cea mare a familiei Duicu, Adina Duicu, care vineri a susţinut proba la chimie, a fost prinsă în timp ce i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor. Procurorul şi poliţistul veniţi la faţa locului au fost luaţi la rost de soţia lui Duicu şi de fiica cea mică a acestuia.

UPDATE Acest caz a ajuns şi la urechile ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a făcut căteva clarificări. 

„Consider frauda foarte gravă. În cazul de la Orşova, dacă este vorba despre un elev, elevul trebuie să plătescă potrivit legii. Dar, dacă au fost implicate şi cadre didactice în această posibilă fraudă, atunci cer de urgenţă colegilor mei care au competenţă să ia cele mai drastice măsuri care se impun în acest caz, mergând până la desfacerea contractului de muncă“, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

„Ştiu că, la această oră, înregistrările (cu camerele de supraveghere din Colegiul Tehnic «Dierna» din Orşova, n.r.) au fost trimise către Parchet“, a mai spus Cîmpeanu.

Adina Duicu, fiica cea mare a baronului PSD de Mehedinţi, a fost prinsă în timpul examenului de Bacalaureat când i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor la chimie. 

Surse din cadrul Liceului Dierna din Orşova, unde Adina Duicu a susţinut examenul, spun că cea care îi dicta la telefon este nimeni alta decât Mirela Stoenel, fosta directoare a Liceului Teoretic "Traian Lalescu", cea care a fost implicată într-un scandal de proporţii atunci când a vrut să desfiinţeze clubul de caiac canoe şi canotaj din localitate şi care este anchetată în dosarul prim-procurorarei şpăgare Carmen Sârboiu. Aceleaşi surse din cadrul liceului din Orşova susţin că inclusiv camerele de supraveghere din sala în care susţine examenul Adina Duicu au fost oprite.

Adina Duicu, fiica baronului PSD Adrian Duicu, a absolvit Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Orşova.

Incidente la Bacalaureat 2015. Soţia lui Duicu a agresat un poliţist

Sesizaţi de incident, la faţa locului au venit un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi şi un poliţist de la IPJ Mehedinţi. La ieşire din liceu, cei doi au avut parte de un scandal de proporţii, protagonişti fiind Mariana Duicu, soţia baronului de Mehedinţi şi fiica cea mică, Larisa. Cei doi au fost luaţi la rost de cele două membre ale familiei Duicu foarte supărate de prezenţa oamenilor legii la faţa locului.

Potrivit procurorului Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi, procurorul a scăpat nevătamat, însă poliţistul a fost zgârâriat.

Soţia şi fiica baronului Adrian Duicu agresează un poliţist la Liceul de Marină din Orşova

„A fost un procuror la Liceul din Orşova pentru a ridica obiecte şi înscrisuri în legătură cu un telefon al fiicei domnului Duicu. Mama fetei a reacţionat un pic cam deplasat şi se pare că un poliţist este zgârâiat pe faţă. Faţă de procuror nu a fost niciun act de violenţă. Urmează să se întocmească proces-verbal pentru ultraj, iar dosarul va fi soluţionat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova, competent. Nu putem spune că a fost fraudă până nu se dovedeşte frauda”, ne-a declarat procurorul Cercel.

Cpntactată de „Adevărul“, şefa Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, spune că nu cunoşte nimic despre cele petrecute la Orşova: „Nu cunosc nimic, nu ştiu în acest moment, sunt cu lucrările acum, trebuie să le preluăm din centre”. Aceasta a cerut de ragaz de jumătate de oră pentru a se informa, însă după aceea nu a mai răspuns la telefon.

Directorul Liceului „Dierna” din Orşova, Petre Pătăşanu, spune că nu ştie nimic despre acest incident: „Nu ştiu nimic, nu am auzit nimic, nu am încălcat în şcoală săptămâna asta, fiind examenul de bacalaureat am dat cheile la preşedinte comisiei, le-am spus să mă sune doar dacă se întâmplă ceva cu infrastructura”.

Adrian Duicu, cercetat sub control judiciar

Fostul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, se află sub control judiciar din luna aprilie a acestui, fiind cercetat într-un dosar de corupţie.

Adrian Duicu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iulie 2014 de procurorii anticorupţei care îl acuză de mai multe infracţiuni de corupţie, printre care trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Alături de Duicu au mai fost trimişi în judecată şi Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu, om de afaceri şi fost preşedintele al PSD Orşova, dar şi Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ştefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

De asemenea, Duicu i-ar fi promis lui Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiilor lor de serviciu şi anume, în cazul celor dintâi (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române) să îl menţină temporar pe Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul Poliţiei Române, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică.

Totodată, acesta ar fi vrut şi să o numească pe soţia lui Ştefan Ponea într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.

DNA mai arată în documentul citat că Duicu i-ar fi putut convinge pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea, la un preţ „convenabil”, a două suprafeţe de teren în suprafaţă totală de aproximativ 200 de me tri pătraţi. Aceste terenuri ar fi fost chiar din centrul Orşovei. 

Recomandări pe aceeaşi temă

Subiecte Bacalaureat 2015 Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Logică, Informatică, Sociologie

Subiecte Bacalaureat 2015. Adevarul.ro a publicat subiectele la Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Logică, Informatică şi Sociologie. Rezolvarea subiectelor, la Adevărul Live.

Subiecte Bacalaureat 2015 Geografie, Biologie, Chimie, Fizică Mehedinţi

Bacalaureat 2015 matematică. Fiul primarului Constantin Gherghe şi fiica omului de afaceri Iulică Pătraşcu susţin examenul la Colegiul Naţional Traian

Bacalaureat 2015, subiecte la limba Română. Mehedinţi: se poate da examenul maturităţii, chiar şi fără meditaţii în particular

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite