Drumarii fac ultimele pregătiri pentru iarnă
0
Drumarii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru iarnă. Secţia Drumuri Naţionale Drobeta Turnu Severin are în administrare 324 km de drumuri naţionale în judeţul Mehedinţi.
Pentru perioada de iarnă, Secţia Drumuri Naţionale Drobeta Turnu Severin are în teritoriu organizate 6 baze de deszăpezire (Turnu Severin, Balota, Broşteni, Strehaia, Vânju Mare, Devesel) şi 3 puncte de sprijin (Gura Văii, Pod Jiu, Gruia), acestea urmând a fi coordinate de Comandamentul Operaţional de Iarnă constituit la nivelul SDN Turnu Severin. Aceste subunităţi sunt amplasate în zona drumurilor naţionale, astfel încât să se poată intervene efficient în orice sector de drum ce necesită o intervenţie rapidă pentru combaterea lunecuşului şi deszăpezire.
Punerea în ordine a tuturor unităţilor va fi încheiată la data de 1 noiembrie a.c., susţin reprezentanţii SDN Turnu Severin.
În prezent, sunt în curs de desfăşurare activităţile de revizuire şi reparare a autoutilajelor, a spaţiilor de cazare, a spaţiilor de depozitare, inclusiv a depozitelor de material antiderapant. De asemenea, sunt în plină desfăşurare lucrările de punere în ordine a drumurilor pentru sezonul rece. Se fac reparaţii asfaltice-plombări gropi pe 11.800 mp, lucrări de înlăturare a obstacolelor ce ar putea produce înzăpezirea drumurilor.
În privinţa stocurilor de material antiderapant, până la această oră sunt 1.936 tone de sare în magazie dintr-un necesar de 6.886 tone. Pentru activitatea de deszăpezire şi combatere a lunecuşului vor fi asigurate 57 de autoutilaje.
“În prezent, deţinem în stoc 10.890 ml panouri parazăpezi ce vor fi amplasaţi în zonele expuse viscolului, după terminarea lucrărilor agricole şi obţinerea acordului proprietarilor de teren din zona drumului naţional”, spune Alin Mladen, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Turnu Severin.