Carolina Cercevici, studenta din Serbia adoptată de Severin, vorbește despre diferențele dintre România și țara natală: „Noi avem plajă gratuită, voi aveți multe magazine și mulți golani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra povestește despre felul în care s-a adaptat la viața din Severin, și vorbește deschis despre diferențele dintre educația din Serbia și cea din România sau despre oamenii din cele două țări.

Carolina Cercevici este unul din cei trei studenți străini pe care îi are Centrul Universitar din  Drobeta Turnu Severin.

Cu mama româncă, tânăra a avut mai multe tangențe cu orașul de la malul Dunării, iar în urmă cu trei ani, a hotărât să studieze aici. Vorbind despre motivele sale, Carolina dă dovadă de maturitate și dorință de se realiza pe plan profesional.

„Mama mea e româncă, iar eu am avut norocul să vorbesc românește încă din copilărie. A mai contat mult în alegerea mea și faptul că sunteți în Uniunea Europeană, dar și durata studiilor. La noi încă este sistemul cu patru ani plus doi ani de master”, mărturisește ea.

Este studentă în anul III la litere, iar în acest an s-a înscris și la școala postliceală sanitară, domeniu în care își dorește o carieră. Cu un început mai greu, presărat cu glumele colegilor pe seama exprimării ei ușor deficitare, Carolina a ajuns să vorbească perfect româna, să-și facă prieteni și să se adapteze. 

„De la 4 ani vin în vizită în Severin, așa că știam orașul, dar nu știam nimic despre școală,  despre profesori. Mi-a fost foarte greu la început, însă m-am adaptat repede”, povestește tânăra. 

„Nu m-am simțit nicio clipă discriminată aici. Singurele glume pe seama mea au fost pe tema greșelilor gramaticale, pentru că la vremea respectivă încă mai avem probleme cu limba”, continuă studenta.

Carolina: Întâlnesc mulți oameni de aici care vorbesc româna mai rău decât mine”

Acum este însă atât de sigură pe gramatica sa, încât își dă seama când alții, români de origine, vorbesc greșit.

„Văd alții care vorbesc mai rău ca mine. Fac dezacorduri, nu prea se descurcă cu gramatica, deși sunt români. Imediat îmi dau seama când greșesc”, ne spune, amuzată, Carolina.

Cu ajutorul ei, facem și o incursiune în lumea din Serbia și aflăm punctele forte și slabe ale Severinului.

„La noi nu se prea organizează concursuri sau olimpiade, așa că nu am avut ocazia să particip. Doar la limba sârbă există astfel de competiții. În schimb, nu îmi place la Severin că nu există plajă gratuită. La noi în Serbia plaja amenajată pe malul Dunării este mult mai mare și nu se plătește nimic pentru intrare. Asta e mai frumos la noi decât la voi. În schimb, îmi place la Severin că sunt multe magazine de haine, cluburi și multe locuri de plimbare. E un oraș mult mai mare decât Kladovo”, mărturisește tânăra.

 „Aveți mai mulți golani decât noi”

Carolina nu se ferește de cuvinte nici când vine vorba despre oameni.

„Fiecare țară are oameni și oameni. Eu am întâlnit în România oameni foarte deschiși, dar mergând pe stradă, părerea generală nu e foarte bună. Sunt foarte mulți băieți care fac diverse comentarii pe stradă, fără să te cunoască, strigă după tine. În Serbia nu se întâmplă așa ceva. Aveți mai mulți golani decât noi”, încheie Carolina Cercevici


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite