Tulcea: UPDATE Ploaie cu gheaţă în judeţ. Peste 100 de gospodării au fost afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost afectate localităţile Măcin, Greci, Luncaviţa. Zeci de case, beciuri au fost distruse. Ploaia a durat ore întergi şi grindina a nimicit tot ceea ce mai însemna agricultură în zonă. La Greci a plouat cu piatră de dimensiunea unui ou, spun localnicii.

UPDATE ora 12.05. Drumul Judeţean 222 A a fost grav avariat în urma ploilor de ieri. Este vorba despre drumul Luncaviţa-Valea Fagilor-Nifon. Localnicii din LUncaviţa spun că se poate circula cu mare dificultate pe aceste tronson de drum.

UPDATE ora 9.20. La prima evaluare,  peste 100 de gosopdării din Greci au fost afectate. Circa 40  de case sunt pline de apă şi alte 8 case sunt în pericol de prăbușire. Patru echipaje care erau în teren azi pentru prima evaluare. Până la finalul săptămânii, se va convoca o comisie de evaluare a pagubelor şi se va întocmi un raport în acest sens. 

Ieri după amiază, o ploaie cu gheaţă de circa o oră a distrus localităţile Greci şi Măcin. O zonă joasă a localităţii Măcin a fost inundată după numai câteva minute de precipitaţii.

S-a rupt un baraj de acumulare la Luncaviţa

La Luncaviţa, după câteva ore de ploaie era inundat tot. Precipitaţiile au distrus un baraj de acumulare şi au stricat materiale de construcţii de 1 miliard de lei vechi.

„La noi s-a rupt un baraj de acumulare (Lacul de la Valea Fagilor), trei poduri, au fost afectate cam 15 gospodării, şi o investiţie a primăriei (Modernizare Teren de Fotbal) unde au fost avariate materiale de construcţii de peste 1 miliard, pe care noi nu le plătisem încă: 20 paleţi de ciment, instalaţii termice, nisip, piatră, electrice. Din fericire, nu avem pagube umane şi nici în case nu a pătruns apa. A plouat câteva ore în continuu. Singura contrucţie afectată este sala vestiare-duşuri a bazei sportive, unde apa a ajuns până la ferestre”, spune primarul Ştefan Ilie din Luncaviţa.

Dezastru şi la Măcin

La Măcin, la orele 7.30 în această dimineaţă primarul se pregătea de comisia de evaluare a pagubelor.

„De ieri de la orele 16.00 suntem pe  teren cu băieţii de la ISU. Toată noaptea am stat să scoatem apa”, spune primarul din Măcin, Ichim Andone.

La Măcin s-a primit atenţionarea de cod galben de ploi şi furtuni la orele 16.00, iar la orele 16.20 a început o ploaie torenţială care a durat mai puţin de două ore, dar a distrus totul în calea ei.

image

Conform primarului din Măcin, au fost distruse circa 10 case, au fost decopertate străzile, au căzut copaci. În casele afectate apa sare de un metru. „Acum începem să discutăm în comisia de evaluare, plecăm pe teren, facem un  raport al pagubelor şi plecăm cu el la Prefectură. Trebuie să ne mişcăm repede în astfel de situaţii”, a  mai spus primarul.

La Greci, grindina cât un  ou

„Nu am văzut niciodată aşa ceva. Sunt de 20 de ani în Greci şi n-am mai văzut vreodată astfel de grindină. Dar vorbeam şi cu cei bătrâni, nici ei nu au văzut”, povesteşte Ana Axentiev, de 46 de ani, funcţionar din  Greci.

Azi dimineaţă toată lumea era pe teren la evaluarea pagubelor. Ana Axentiev ne-a povestit, totuşi, cum a văzut ea această ploaie terifiantă. „Credeţi-mă că a fost înfricoşător, sinistru. Stăteam în faţa curţii şi, dintr-o dată, s-a întunecat. Apoi a început să plouă, iar în câteva secunde au început să pice aşchii de gheaţă. Am văzut, efectiv, cum aşchiile acestea s-au cumulat, cumva, şi apoi a început să dea cu piatră. Era cât un ou, vă spun. A fost îngrozitor. S-au distrus case, maşini. Cei care au acoperişul din azbociment au avut găuri în acoperiş, efectiv. Avem apă în case. E de doi metri. Şi asta după numai o oră de ploaie. A fost înpăimăntător. Nu am mai văzut aşa ceva, şi Doamne ajută să nu mai avem parte de evenimente dintr-acestea!”, spune Ana Axentiev.

UPDATE Digul de la Ceatalchioi Tulcea a cedat: sinistraţii refuză să-şi părăsească locuinţele

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite