Sensuri giratorii şi străzi cu sens unic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reguli de sens giratoriu la gară
Reguli de sens giratoriu la gară

Circulaţie de coşmar în municipiul Tulcea, mai ales în perioada septembrie – octombrie, când mii de turişti vin la pescuit. Lipsa locurilor de parcare, străzile extrem de înguste, dar şi numărul mare de maşini duce la adevărate ambuteiaje în traficul din municipiu la începutul toamnei.

Pentru a fluidiza circulaţia, Primăria Tulcea, împreună cu Biroul Poliţiei Rutiere au decis să efectueze câteva modificări în regulile de circulaţie din municipiu. Directorul Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea, Daniel Pohariu, ne spune ce schimbări s-au făcut până acum şi ce se va mai schimba în trafic.

ADS: S-au schimbat deja regulile în dreptul gării. De ce era nevoie de un sens giratoriu aici?
D.P. Din cauza numărului mare de turişti. Pentru că în aceeaşi zonă avem şi gara, şi autogara, dar, cel mai important, gara fluvială. Mai mult, la prânz, când ies angajaţii de la Şantierul Naval, turiştii care ieşeau de la gara fluvuială erau nevoiţi să aştepte minute bune. Acum avem deja semnale că după primele zile de când am montat şi indicatoarele de sens se circulă mult mai lejer.

ADS: Nu este primul sens giratoriu amplasat de curând în Tulcea. Unde se ne aşteptăm la astfel de schimbări?
D.P. Într-adevăr, sensurile giratorii sunt primele elemente necesare pentru fludizarea circulaţiei. Avem din această vară un sens şi la hotelul Delta, am mai făcut unul la Teatrul Jean Bart, sensul de la Kaufland. Urmează să construim un astfel de sens şi la intersecţia dintre străzile Păcii şi Babadag, în dreptul hotelului Egreta. Este vorba despre două artere principale, extrem de aglomerate. În timp, vom renunţa la intersecţiile semaforizate.

ADS: Străzile cu sens unic sunt şi ele o soluţie?
D.P. Da, bineînţeles că avem în vedere şi această schimbare. Sunt străzi pe care pur şi simplu nu încap două maşini, dar şoferii se ambiţionează să înainteze. Să luăm, de exemplu, strada Concordiei, unde este sediul Direcţiei de Administraţie Publică Locală. Se aglomerau pe străduţa aceea şi nu mai ştiau cum să iasă. De aceea am recurs la această schimbare.

ADS: Şoferii sunt nemulţumiţi, totuşi, de circulaţie pe sens unic.
D.P. Aşa sunt la început. Vă aduceţi aminte că şi când am decis ca pe Podgoriilor să se circule numai la vale (dinspre Enel spre sensul giratoriu) mulţi s-au plâns, nu le-a convenit. Acum oamenii s-au obişnuit, iar în zona aceea chiar putem să spunem că se circulă foarte bine.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite