Lider sindical tratat ca un câine de ucrainenii de la Feral Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tulcean este ţinut zilnic degeaba la poarta combinatului cu toate că justiţia a decis reîncadrarea sa. Ion Simineanu, liderul sindicatului Ferom Tulcea se războieşte de  doi ani cu conducerea combinatului FERAL.

După ce a pus la cale o grevă solicitând măriri salariale pentru angajaţi, liderul sindical a fost luat la ochi de conducere şi târât prin tribunale. Într-un final, Simineanu a câştigat procesele şi deşi instanţa a decis definitiv şi irevocabil să fie reintegrat în muncă conducerea refuza să îl primească în combinat.Simineanu se prezintă zilnic la muncă şi stă câte opt ore în frig, în timp ce conducerea Feral speră să nu vină şi să îl poată concedia pe motiv de absenţă.

Practic tulceanul Simineanu este singurul român plătit cu 1522 de lei ca să stea opt ore cu mîinile în buzunar. Culmea, spune el, ar prefera să muncească orice decât să stea şi să se uite pe cer.

CITIŢI ŞI:

Un lider de sindicat din oraşul Tecuci vrea să introducă noţiunea de „sindicalist pe viaţă"


„Vă daţi seama că înebunesc opt ore să stau degeaba. Mă uit pe cer după stele, mai trece o maşină, ma uit la numere, la culoare, să treacă timpul.Este un război al nervilor, ei vor să nu vin să mă poată da afară disciplinar, pentru că m-am pus cu ei, am luptat pentru sindicalişti, au bani îşi permit să nu respecte legea, asta e România “ povesteşte Simineanu. Scandalul dintre el şi conducerea ucraineană a combinatului FERAL a început în iunie 2007, atunci cînd sindicatul a declanşat o grevă solicitînd mărirea salariilor.

Au cerut 4,5 milioane de dolari de la salariaţi

Liderul de sindicat povesteşte că după greva de acum trei ani conducerea a deschis proces solicitînd despăgubiri de 4,5 milioane de dolari pentru oprirea muncii.
„Au vrut să ne sperie, am câştigat într-un final, ei de fapt doreau să ne rupă unitatea, să ne care prin tribunale, prin ţară, lumea  e săracă nu te pui cu un consorţiu mare care are bani de avocaţi. În final eu m-am judecat cu ei peste tot şi am câştigat, deşi au vrut să mă dea afară“ spune Simineanu.
După doi ani de judecată Simineanu a avut câştig de cauză prin sentinţa civilă 1899 din 13.10.2009 a Tribunalului Tulcea rămasă irevocabilă prin decizia 159 din 30.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a dispus reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, respectiv şef atelier Depoluare. Apoi a început circul, conducerea FERAL susţinînd că a desfiinţat postul respectiv.

 În aceste condiţii Simineanu merge zilnic la muncă dar, spune el, este oprit la poartă de agenţii de paza şi ţinut acolo.
„Mă prezint, intru cu cartela electronică ce marchează prezenţa mea la muncă, stau în picioare la poartă opt ore şi plec acasă la sfîrşitul programului. Zilnic întreb paznicii dacă s-au schimbat ordinele conducerii, să fiu lăsat să muncesc,zilnic mi-se spune că nu.vara stau în caniculă, iarna în frig, e un război, probabil speră să cedez fizic sau psihic şi să scape de mine, dar nu mă las, chiar dacă sunt mari şi au bani, sunt în ţara mea şi nu mă las călcat în picioare“ spune Simineanu.

A câştigat o bătălie

Ultimul succes obţinut de sindicalist a fost chiar la finele săptămânii trecute, cînd după ce a reclamat faptul că „munceşte“ stînd opt ore în frig şi era gata să degere, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea au obligat condicerea să-l ţină la căldură, astfel încât de săptămâna aceasta Simineanu va sta zilnic degeab tot opt ore dar pe o bancă din cantina combinatului.
„Am fost sesizaţi de faptul că statea în frig şi acum conducerea i-a oferit condiţii mai bune.Practic noi nu avem prea multe de făcut deoarece conducerea i-a oferit alte posturi dar Simineanu vrea să fie reîncadrat pe postul pe care a lucrat, e cam încurcată treaba acolo“ spune Ali Izet, şeful ITM Tulcea.
Între timp sindicalistul a întocmit reclamaţii, plângeri penale, însă acestea se cam prăfuiesc prin sertarele Poliţiei şi Parchetului Tulcea.

Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite