Fată de 17 ani, în comă după ce a fost lovită de o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a demarat o anchetă FOTO Arhivă Adevărul
Poliţia a demarat o anchetă FOTO Arhivă Adevărul

Accidentul s-a petrecut joi după amiază, în jurul orei 19.00. Un şofer de 19 ani a lovit-o pe minora de 17 ani care circula pe marginea şoselei. Fata a fost adusă iniţial la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Tulcea, după care a fost transferată la Spitalul Clinic Constanţa.

Evenimentul rutier a avut loc pe drumul Tulcea – Somova. Un tânăr de 19 ani, care conducea un Matiz, a depăşit un alt autoturism şi a acroşat-o pe minora din Somova, care circula pe marginea carosabilului. Fata are multiple traumatisme şi a ajuns la Spitalul Clinic Constanţa.
„Z. Alexandru (19 ani), din Tulcea, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz în  Somova,  s-a angajat într-o depăşire a unui auto acroşând o persoană (pieton) care circula pe marginea drumului.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Tulcea, fiind în stare gravă. Conducătorul auto poseda permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.

 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite