UPDATE Agresorul poliţistului a fost arestat. Scandalul a pornit de la fratele taximetristului violat din Tulcea, care a parcat sfidător în locuri pentru pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj în cazul poliţistului pălmuit la Niculiţel. Agresiunea s-a întâmplat sâmbătă, 2 decembrie, când un tânăr agent de poliţie a vrut să sancţioneze un localnic care încălcase regulile de circulaţie. Bărbatul parcase maşina în staţia de autobuz, apoi a mutat-o pe trecerea de pietoni din centrul comunei. Individul, fără serviciu, este fratele taximetristului violat din Tulcea.

UPDATE Agresorul poliţistului a fost arestat preventiv pentru ultraj. Judecătoria Tulcea a decis ca individul să stea după gratii 30 zile.

Poliţistul, care îi ceruse de două ori să mute autoturismul din locurile nepermise, a vrut să legitimeze şoferul indisciplinat pentru a-i da o amendă, moment în care şoferul a devenit recalcitrant şi chiar violent, astfel că omul legii a fost silit să folosească spray-ul paralizant pentru a-l imobiliza. Individul, care abia se ţinea pe picioare, a fost încătuşat şi pe când încerca să-l ducă la maşina de poliţie, s-a împiedicat de bordură, a căzut, apoi s-a prelins pe maşina poliţiei, zăcând în fund sprijinit de roată.

Poliţistul a fost înconjurat de localnici, care au sărit în ajutorul bărbatului. Agentul de poliţie a fost înjurat, împiedicat să îşi facă datoria, apoi pălmuit de un alt individ. Gloata a prins curaj. Poliţistul s-a îndepărtat doi paşi, a scos pistolul din dotare îndreptându-l spre agresor, apoi a scos din buzunar spray-ul paralizant pe care l-a pulverizat în faţa atacatorului care mersese spre el gata să-i aplice o nouă lovitură.

Poliţia a deschis dosar penal pentru ultraj, care este coordonat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Primarul Florin Pascale din Niculiţel spune că incidentul ce s-a petrecut la el în comună este un caz izolat. „De regulă, sunt oameni paşnici, nu avem asemenea incidente. Toţi cei implicaţi sunt din comună. Poliţistul este tânăr, lucrează de un an la postul de poliţie. Este mai mic de statură şi de aceea au prins curaj ceilalţi să-l bruscheze, au vrut să-l intimideze. Dar intervenţia lui mi s-a părut corectă, el este un tânăr de bun-simţ. Acel om pe care l-a încătuşat nu a respectat legea, uniforma, instituţia, regulile de circulaţie. A vrut să-l sfideze pe poliţist“, arată primarul.

Individul încătuşat este fratele celebrului „taximetrist violat“ din Tulcea, Nicolae Stan. Acesta a reclamat în august 2012 că a fost agresat sexual de o clientă, Luminiţa Perijoc, în casa ei. Tânăra îl chemase să-i facă nişte cumpărături şi când Nicolae i le-a dus în locuinţă, ea a insistat să întreţină cu el relaţii sexuale. Taximetristul a declarat c-a fost forţat să se dezbrace, ameninţat cu cuţitul şi rănit la cap, apoi a fost violat. Magistraţii au constatat doar tentativa de omor din partea Luminiţei Perijoc şi au condamnat-o la 4 ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în aprilie 2014. (foto jos cei doi protagonişti)

luminita perijoc
image

Iată că problemele cu legea se ţin scai de familia Stan, care este de loc din Niculiţel. Fratele taximetristului Nicolae nu lucrează nicăieri, la fel ca agresorul poliţistului. Sunt 4.800 locuitori în Niculiţel, iar aproape 90 familii trăiesc din ajutorul social. La această populaţie sunt repartizaţi 3 poliţişti care compun efectivul postului de poliţie rurală. Agentul atacat nu era singur la intervenţie, căci chemase în ajutor un coleg care venise la faţa locului cu maşina. În înregistrare se văd, de altfel, cele două maşini de poliţie. 

Amalia Igantencu, purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea, a precizat că în urma apariţiei acelor imagini în spaţiul public la data de 3 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea a deschis o anchetă internă cu privire la evenimentul care a avut loc sâmbătă, 2 decembrie, în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, în care a fost implicat un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Niculiţel. „Orice date referitoare la incident vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice, după finalizarea cercetărilor“, a transmis Ignatencu.

De asemenea, şeful Poliţiei Române a dispus conducerii IPJ Tulcea să demareze urgent verificări interne. „O echipă de specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost trimisă să verifice modul de organizare a activităţii la nivelul IPJ", a anunţat duminică IGPR. 

Imaginile au fost postate pe pagina de Marius Robert Stoica, ajutorul de şerif american retras la acea dată din activitate despre care „Adevărul“ a relatat că vrea să înfiinţeze un sindicat al poliţiştilor care să revoluţioneze imaginea Poliţiei şi percepţia ei în rândul populaţiei. 

„Undeva în Tulcea. Acest poliţist este huiduit şi ameninţat, dar ce nu pot eu înţelege este mentalitatea celor care sunt de faţă. Bravo poliţistului! Carmen DAN, aruncaţi o privire şi dvs doamnă ministru, poate din greşeală faceţi şi ceva cu adevărat pentru poliţişti sau aşteptăm mai multe victime în rândul lor“, este comentariul postat de administratorul paginii. 

În acelaşi timp, Sindicatul Europol consideră că o palmă dată unui poliţist reprezintă o palmă dată Poliţiei Române.

Spre deosebire de localnicii care au asistat la scenă, utilizatorii internetului au, în majoritate covârşitoare, o reacţie favorabilă poliţiştului care a vrut să aplice legea. „Dacă ar fi dat peste voi acel şofer, i-aţi mai fi luat apărarea?“ este argumentul principal al celor care aplaudă respectarea legii. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Poliţist agresat de localnici, în timp ce încerca să salte un individ. Omul legii a scos pistolul şi a folosit spray-ul paralizant pentru a scăpa de atacatori

Sindicatul Europol: „O palmă dată unui poliţist este o palmă dată Poliţiei Române

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite