Tulcea: Teoria, marea spaimă a şoferilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emoţii mari pentru viitorii şoferi
Emoţii mari pentru viitorii şoferi

Cu toate că cei mai mulţi doritori de permis sunt speriaţi de proba practică, tot sala este cea care-i trimite la reexaminare pe elevii tulceni.

Numai 44% din elevii care se înscriu la proba teoretică a examenului de permis promovează. La proba practică, lucrurile stau ceva mai bine: procentul de promovabilitate este de 79%. Asta înseamnă că de două ori mai repede iei oraşul decât sala.

Situaţia pare cel puţin anormală în condiţiile în care pentru proba teoretică întrebările sunt disponibile într-o carte pe care o visează mulţi dintre cei care au dat de permis, dar şi pe internet, sau, cel mai sigur, chiar pe pagina Direcţiei de Permise. În aceeaşi ordine de idei, 90% din elevii care se duc la examinare spun cu mâna pe inimă că le este teamă de oraş, şi nu de sală.
Pentru sală înveţi, la oraş  este mai greu
Florin Mistrăpău are numai 18 ani şi a luat permisul de conducere. Evident, pentru categoria B. Cel mai greu a fost la oraş, spune el.
„Pentru examenul teoretic înveţi mai mult, te chinui. Dar pentru oraş nu ai ce să faci. Dacă te emoţionezi începi să faci greşeli. Şi mă aşteptam să mi se întâmple ceva, să îmi tremure un picior, să omor motorul. Dar, slavă Domnului, nu a fost aşa!“.
„Elevii ştiu să conducă, dar emoţiile îi încurcă“

Unii se simt în largul lor la volan, chiar şi în timpul examenului. Cei mai mulţi, însă, uită tot ce au învăţat atunci când ajung la volan, cu examinatorul în dreapta.„Am avut elevi care conduceau impecabil după câteva şedinţe. Sunt unii care prind extrem de repede. Au plecat la examen şi s-au întors tremurând, efectiv. Evident ca fac prostii dacă le tremură picioarele şi spun că nu s-au gândit întrg examenul decât că o să pice. Examinatorii încearcă să-i facă să se simtă în largul lor, dar elevii nu reuşesc să scape de emoţii sub nicio formă“, spune Iulian Băsescu, instructor auto.
Cifrele spun altceva
Cui i se pare că examenul practic pentru permis este infern de 20 de minute să îşi amintească de colegii care au stat de prea multe ori la coadă pentru a intra la calculatoarele Serviciului de Permise.
Cifrele spun clar că problema tulcenilor este teoria, iar nu practica. Din cele 2382 persoane examinate în această vară (trimestrul al treilea al acestui an), numai 1049 au reuşit să promoveze proba teoretică. Din aceştia, 705 au reuşit să promoveze la proba practică.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite