VIDEO Prima reacţie a Enel după ce premierul Tudose i-a numit pe reprezentanţii companiei „îngrozitori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent în judeţul Timiş, unde cinci persoane au murit în urma furtunii de duminică, premierul României, Mihai Tudose, a lansat un atac la adresa Enel, criticând modul în care compania de electricitate a intervenit pentru a remedia defecţiunile provocate de furtună.

Premierul Mihai Tudose i-a numit, luni, „îngrozitori” pe reprezentanţii Enel, după ce, la 24 de ore de la furtuna care a măturat vestul ţării, încă erau localităţi fără curent electric. Mihai Tudose s-a arătat nemulţumit de faptul că reprezentanţii Enel încercau să îi explice că „ei fac tot ce pot şi muncesc, dar mai durează câteva zile”.

În cursul serii de lunii, Enel a dat publicităţii un comunicat în care arată că 75 la sută din defecţiuni au fost remediate, urmând ca până la miezul nopţii să fie reluată alimentarea cu energie electrică pentru 80 la sută din clienţii afectaţi.

„Ca urmare a eforturilor echipelor E-Distribuţie Banat şi ale contractorilor din cursul zilei de ieri, în timpul nopţii şi în cursul zilei de astăzi, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de circa 165.000 de clienţi, astăzi la ora 20:00. Vor continua să lucreze în timpul nopţii 19 de echipe ale E-Distribuţie Banat şi ale firmelor contractoare. Acestea au ca prioritate intervenţia la avariile înregistrate pe liniile de înaltă şi medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienţi, cu accent pe remedierea stâlpilor de beton rupţi şi a celor de metal îndoiţi, în special în judeţul  Timiş, dar şi în Caraş Severin, Hunedoara şi Arad.  Reamintim că un număr de 26 de echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Muntenia şi E-Distribuţie Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele afectate de furtună, aflate în aria de activitate a E-Distribuţie Banat. Operatorul de distribuţie lucrează în continuare conform procedurilor situaţiei de urgenţă, nivel 2. Cooperăm cu autorităţile care au atribuţii în situaţii de urgenţă şi care au sprijinit intervenţia echipelor E-Distributie Banat, de exemplu prin deblocarea drumurilor. Este de menţionat că în regiune s-au produs condiţii meteo neaşteptate, excepţionale, care au afectat funcţionarea reţelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic, care a atins peste 90 km/h şi în unele cazuri, peste 100 km/h”, arată comunicatul Enel.

Compania de electricitate a transmis şi o înregistrare video cu un punct de vedere al lui Mihai Ştirbulescu, directorul Operaţiuni şi Mentenanţă al societăţilor E-Distribuţie. Ditrectorul Enel arată că problemele au fost cauzate de fenomenele extreme, în cariera sa de peste 30 de ani în sistemul energetic nemaiîntâlnind astfel de fenomene.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite