VIDEO Democraţia în oraşul Revoluţiei. Cei care sunt împotriva primarului Timişoarei, ameninţaţi cu excluderea: „Puteţi veni cu miile. Nu mă clintiţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea salariilor pentru toţi agajaţii Primăriei Timişoara cu 12 la sută a stârnit revolta funcţionarilor de la Direcţia Fiscală, care nu au beneficiat de majorarea de care s-au bucurat colegii lor, primarul considerând că salariile lor sunt deja pre mari. Printr-o reacţie fără precedent, funcţionarii care s-au considerat nedreptăţiţi au participat la şedinţa de Consiliu Local. Gestul l-a scandalizat pe primarul Nicolae Robu.

Ultima şedinţă de Consiliu Local a fost prilej de scandal între primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi funcţionarii Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara. Rămaşi cu salariile „îngheţate” în timp ce colegii lor din primărie s-au bucurat de o majorare de 12 la sută, funcţionarii Direcţiei Fiscale au determinat un grup de consilieri locali să întocmească un proiect de hotărâre prin care se propune şi majoarea salariilor şi pentru angajaţii Direcţiei Fiscale.

Proiectul de hotărâre nu a primit viza Serviciului Juridic, considerându-se că o astfel de decizie nu trebuie luată prin Consiliul Local, fiind atributul primarului. Totuşi, conform procedurii, proiectul a ajuns pe ordinea de zi. Pentru a urmări la faţa locului rezultatul votului, dar şi pentru a susţine proiectul care îi viza direct, peste 100 de angajaţi ai Direcţiei Fiscale au participat la şedinţa de Consiliu Local.

Proiectul a stârnit discuţii aprinse între consilierii PSD, care au propus proiectul şi primarul Nicolae Robu, pe de altă parte. În cadrul şedinţei, primarul Nicolae Robu a explicat că a refuzat să le majoreze salariile celor din Direcţia Fiscală pentru că primesc deja mai mulţi bani decât colegii lor din primărie. „Vă dau doar două cifre. Salariul mediu, inclusiv contribuţiile angajatorului este de 3.961 de lei. La Direcţia Fiscală este 4.192 lei. Este o diferenţă mare şi e greu de explicat oamenilor de ce e o asemenea diferenţă pentru că până la urmă activitatea este comparabilă. Nu există dificultăţi speciale la Direcţia Fiscală comparativ cu celelalte direcţii din Primăria Timişoara”, a arătat primarul Nicolae Robu.

Şeful Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara, Adrian Bodo, l-a confruntat pe primar, susţinând că cifrele pe care le deţine sunt incorecte, salariile de la direcţia pe care o conduce fiind mult mai mici decât cele prezentate de primar. „Eu am declaraţiile de avere ale colegilor din primărie raportate la cele ale colegilor de la Direcţia Fiscală şi o să vă rog să le studiaţi. O să vedeţi că nu există diferenţe. Vorbim de oameni de pe funcţii de execuţie până la oameni cu funcţii de conducere, pe clase, pe categorii, pe grade”, a arătat Adrian Bodo.

În discuţiile din Consiliul Local, funcţionarii prezenţi în sală i-au aplaudat pe consilierii care le-au susţinut punctul de vedere. Scena l-a înfuriat pe primarul Nicolae Robu, care le-a spus funcţionarilor din subordine că „regia” pusă în scenă nu îl impresionează şi dacă s-au gândit că vor primi majorările salarile într-un scop electoral, nu are nevoie de votul lor. Primarul i-a  mai avertizat pe funcţionari că prin prezenţa în sala de şedinţe a Consiliului Local pentru a-şi susţine punctul de vedere au creat un precedent periculos. „Gândiţi-vă la efectul pe care îl au întodeauna precedentele create. Vă rog să respingeţi acest proiect. După ce proiectul va fi respins, putem discuta să vedem dacă au fost erori în situaţia pe care am primit-o. Dacă cineva m-a intoxicat cu informaţii incorecte, trebuie să dea socoteală”, a spus primarul Nicolae Robu.

Imediat după ce i-a criticat pe funcţionarii Direcţiei Fiscale pentru calea aleasă în obţinerea majorării salariale, primarul i-a rugat pe consilierii locali să voteze împotriva proiectului, lăsând să se înţeleagă că aceia care votează pentru proiect nu mai au ce căuta în echipa sa. „Vă rog domnule preşedinte de şedinţă să supuneţi la vot şi vă rog pe toţi cei care aveţi în gând să fiţi în echipă cu mine şi în continuare să nu votaţi acest proiect. Şi când spun asta mă refer la toată lumea”, a spus primarul Nicolae Robu, după care proiectul a fost supus la vot şi a fost respins, aşa cum a cerut primarul. „Vă mulţumesc pentru simţul răspunderii pe care l-aţi dovedit”, le-a spus primarul consilierilor,  transmiţându-le totodată un mesaj funcţionarilor care au contestat decizia: „Unul singur dacă vine cu argumente aveţi câştig de cauză. Puteţi veni cu miile. Nu mă clintiţi”. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite