În acelaşi dosar a fost trimis în judecată traficantul de maşini de lux, Doru Meosu, condamnat şi în dosarul fraudării BRD Craiova, şi concubina acestuia, Angelica Ogrin. Ancheta în cazul celor cinci a început în 1998, iar primul rechizitoriu a fost emis în mai 2002 de Parchetul Militar Timişoara.

Potrivit documentului, „inculpaţii Şoman Ioan, Diaconu Adrian Nicolae şi Budriţan Attila, lucrători de poliţie sunt acuzaţi că nu au procedat conform sarcinilor de serviciu, în sensul că, în procedura de verificare a autoturismelor, dacă figurează sau nu furate în spaţiul Schengen, nu au blocat înmatricularea acestora, ci au eliberat date false în care specificau faptul că maşina nu figurează ca furată în spaţiul Schegen, iar documentele cu caracter nereal au produs consecinţe juridice în sensul indigenizării autovehiculului în România, favorizând astfel infractorii-traficanţi de maşini“.

L-au sucit până l-au „înnebunit”

Ancheta în cazul traficului de maşini furate a fost deschisă în anul 1998 de Parchetul Militar Timişoara. La 31 mai 2002, a fost întocmit rechizitoriul şi dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Timişoara. Printr-o sentinţă emisă în 4 septembrie 2002, Tribunalul Militar îşi declină competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara. Doi ani mai târziu, la 14 decembrie 2004, Curtea de Apel decide trimiterea dosarului la Parchet pentru refacerea cercetării, „apreciind că nu au fost respectate toate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi se impune refacerea şi completarea urmăririi penale“.

Dosarul ajunge pe masa procuroriilor DIICOT, Serviciul Teritorial Timişoara. La 20 decembrie 2006, rechizitoriul este finalizat şi retrimis instanţei, de această dată cu infracţiuni mult mai grave reţinute în sarcina poliţiştilor. După o încercare eşuată de retrimitere a dosarului la procuror, Tribunalul Timiş decide ca judecarea cauzei să continue la Judecătoria Timişoara. Cu toate acestea, în 2009, dosarul a fost retrimis la procuror pentru că pe actul de sesizare a instanţei lipsea „verficiat sub controlul legalităţii şi temeiniciei“.

După tergiversări provocate de invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel. Magistraţii de aici şi-au declinat la rândul lor competenţa, iar acum dosarul este la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va stabili instanţa competentă să judece dosarul. Astfel, au trecut zece ani, fără să se emită o sentinţa pe fond. „Nu are cum să fie zece ani un termen rezonabil şi nu o spun eu, ci o spune CEDO. Durate de cinci şase ani depăşesc rezonabilul, dar mai zece ani”, a explicat avocatul Arcadie Anastasescu.