Timişoara: Criza financiară a omorât rockul la Periam Port

Timişoara: Criza financiară a omorât rockul la Periam Port

Timişoara: Criza financiară a omorât rockul la Periam Port

De-a lungul timpului, pe scena de la Periam Port, au urcat nume grele ale muzicii rock şi punk.


Criza a adus o veste foarte proastă iubitorilor muzicii rock şi punk din România. Celebrul festival „Rock la Mureş”, unul din cele mai importante evenimente „open air” din ţară, a murit. Organizatorii au renunţat să mai ţină ediţia a opta a festivalului, fiind loviţi de recesiune.

Festivalul a pornit ca un eveniment underground, unde au putut cânta trupe tinere de rock şi punk din zona de vest a ţării şi din străinătate. Fiecare ediţie a avut parte însă şi de invitaţi de marcă.

Printre cei care au concertat la Periam Port se numără trupe legendare precum Das Ich, Exploited sau Dog Eat Dog. În ultima vreme, organizatorii au încercat să schimbe macazul, dând festivalului un aspect comercial. Astfel, ultima ediţie, cântecul de lebădă al manifestării, i-a avut ca invitaţi, anul trecut, pe cei de la N.O.H.A., cunoscuţi pentru hit-ul „Tu caffe”.

Trăiască noul festival

A murit „Rock la Mureş”, trăiască „Rock pe Mureş. Aceasta este deviza organizatorilor unui nou eveniment în aer liber. Acesta se desfăşoară tot pe malul Mureşului şi a ajuns deja la cea de-a treia ediţie. Evenimentul muzical are loc la debarcaderul Arthur, din Aradul Nou. Deşi titulatura festivalului arădean este foarte asemănătoare, acesta nu are nicio legătură cu cel de la Periam Port.