Timişoara: Ciuhandu:Investitorii oraşului înfruntă criza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciiuhandu, susţine că oraşul încă rezistă în faţa crizei prin investiţiile diversificate care sunt aici.

Impozitele locale adunate până acum nu arată că Timişoara ar suferi din cauza recesiunii. „Noi nu ne putem plânge. La impozite şi taxe locale am avut la persoane fizice cu 18 % mai mult decât anul trecut. Urmează să vedem care este situaţia la impozitele pe venit”, a spus Gheorghe Ciuhandu. Acesta a explicat şi care sunt atuurile oraşului de pe Bega în faţa crizei. „Sunt de exemplu câteva firme care au plecat, dar au fost IMM-uri. Nu au plecat cei mari. Noi am rezistat până acum pentru că investiţiile sunt diversificate, nu ca în oraşele monoindustriale”, a mai spus primarul.

Industria IT, rezistentă la criză

Potrivit primarului cel mai afectat domeniu este cel imobiliar. „A scăzut presiunea pe sectorul imobiliar. Nu e foarte bine în principiu, dar ne dă un răgaz pentru a face un Plan Urbanistic General fără a fi sub presiunea timpului. Lucrurile o să-şi revină încetul cu încetul”, a spus Gheorghe Ciuhandu. Edilul Timişoarei a mai spus că după experienţa pe care o are Timişoara în domeniul investiţiilor, când lucrurile vor reveni la normal trebuie făcută o selecţie mai riguroasă. „Este importantă calitatea investiţiilor şi să mergem mai ales pe servicii (tursim, gastronomie, bănci). De asemenea trebuie păstrate ramuri precum IT-ul pentru că este o ramură de progres”, a spus Ciuhandu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite