Timisoara: Buget de familie pentru admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii viitorilor studenţi trebuie să scoată din buzunar cel puţin 600 lei pentru viitorul universitar al copiilor.

Absolvenţii de liceu plătesc şi pentru înscrierea la facultate, dar şi pentru confirmarea locului.

În mai puţin de două săptămâni, studenţii care tocmai au încheiat examenul de bacalaureat se vor înscrie la facultate. Părinţii lor sunt nevoiţi să pună în ordine actele din dosarul de admitere şi să pregătească portofelele. Candidaţii trebuie să scoată bani din buzunar pentru absolut orice: taxe de înscriere, taxe de înmatriculare, legalizarea actelor la notar, cazare, transport sau chiar masă pentru cei veniţi din alte oraşe.

Costul admiterii

La Universitatea de Vest din Timişoara, taxa de înscriere la facultate este de 100 de lei. După afişarea rezultatelor, viitorii studenţi mai trebuie să plătească încă 150 lei facultăţii în cadrul căreia vor să rămână. Situaţia este asemănătoare şi la Universitatea Politehnica. Viitorii ingineri vor plăti o taxă de înscriere de 100 de lei şi o taxă de cofirmare cu aceeaşi valoare. Tinerii care se vor înscrie la cel puţin două facultăţi vor scoate din portofel cel puţin 300 lei doar pentru taxele universitare.

Realizarea dosarului de admitere este o activitate care trebuie planificată din timp şi necesită un buget serios. Examenele medicale costă aproximativ 70 lei, la care se adaugă preţul xeroxurilor şi legalizarea copiilor. Tinerii vor lăsa la notar cel puţin 50 lei pentru legalizarea copiei după diploma de bacalaureat, după certificatul de naştere şi după foaia matricolă. Alţi 10 lei vor rămâne la un centru de fotografie, în schimbul fotografiilor necesare pentru dosar.  Viitorii studenţi care nu sunt din Timişoara vor fi nevoiţi să se îngrijească şi de cazare, transport sau masă.

Buget de călătorie

O cameră de două persoane într-un hotel de două stele costă 110 lei pe noapte. Cei care dau şi examen, dar nu sunt din oraş vor fi nevoiţi să apeleze şi la această variantă. În buget, trebuie inclusă şi o sumă de cel puţin 30 lei pentru mesele dintr-o zi. Pe lângă toate aceste cheltuieli, candidaţii trebuie să se mai înarmeze cu ceva foarte important: multă răbdare!

Buget minim de admitere

Taxă                                      Cost
Taxă de înscriere             100 lei
Taxă de confirmare         150 lei
Adeverinţă medicală         70 lei
Legalizări copii                   50 lei
Fotografii şi xerox               10 lei
Cazare                               110 lei
Masă                                    30 lei
Transport                            50 lei
TOTAL                               570 lei

Candidaţii trebuie să plătească
cel puţin şase taxe atunci când vin să dea admitere

CITEŞTE ŞI:

Părinţii pregătesc portofelele pentru admiterea la facultate

Turul facultăţilor în trei ani

Aproape 99 la sută au avut succes din prima la admiterea din Timiş

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite