Poli Timişoara va juca în Liga a II-a. Liderii galeriei: „Noi trebuie să rămânem alături de echipă indiferent de divizie"
0Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul formulat de Politehnica Timişoara la decizia FRF de a nu acorda licenţă clubului bănăţean pentru sezonul 2011-2012 al Ligii 1.
Astfel, alb-violeţii vor evolua în sezonul 2011/2012 al Ligii a II-a, unde Federaţia a înscris din oficiu echipa bănăţeană. Liderii fanilor bănăţeni sunt conştienţi că interesul faţă de echipă va scădea, însă îi cheamă pe timişoreni să rămână alături de club.
„De acum încolo trebuie să avem răbdare. Asta e situaţia, jucăm în Liga a II-a. Probabil că vor veni tot mai puţin oameni la meciuri, dar e de înţeles. Pe de altă parte, avem avantajul că putem pune meciurile la ce oră vrem, iar un Poli - UTA în nocturnă, de exemplu, cu siguranţă va fi atrăgător pentru televiziuni, iar acest lucru va ajuta clubul din punct de vedere financiar. Dacă Marian Iancu alege să plece, asta e situaţia, clubul trebuie să meargă înainte. Acum 90 de ani, când s-a înfiinţat clubul, nu cred că-şi făcea cineva griji că se va desfiinţa clubul dacă pleacă Traian Lalescu, de exemplu", a spus Paul Prodana, preşedintele Asociaţiei Suporterilor Timişoreni „Druckeria".
Acesta reaminteşte faptul că, cu excepţia ultimului deceniu, echipa bănăţeană făcea frecvent „naveta" între primele două divizii. „Cu siguranţă Poli nu va mai fi o atracţie pentru jucători de calibru, dar trebuie să mergem mai departe. Ani de zile am luptat în Divizia B sau pentru menţinerea în prima ligă, doar în ultimii ani am devenit favoriţi la titlu şi la cupă. Mulţi dintre noi nu am uitat acele vremuri şi, aşa cum am rezistat atunci, vom rezista şi acum. Poate ar fi un moment potrivit pentru câteva demisii de onoare, însă demult nu am mai văzut aşa ceva în România. Şi dacă ar fi să-şi dea cineva demisia de onoare, cei din FRF ar trebui să fie primii", a mai spus Paul Prodana.
„Nu-mi vine să cred că am ajuns în situaţia asta. Cei responsabili trebuie să plătească, însă suporterii trebuie să rămână alături de echipă indiferent de situaţie «Unitate» trebuie să fie cuvântul de ordine", a spus şi Mircea Munteanu, unul dintre liderii suporterilor timişoreni.