Vameşii sunt acuzaţi că obişnuiau să bea la muncă
0Potrivit poliţiştilor de frontieră trimişi în judecată de DNA, din biroul lucrătorilor vamali de la Foeni rar lipsea alcoolul de pe mese. Discuţiile dintre poliţiştii de frontieră şi vameşi pentru ca cei din urmă să renunţe la obiceiul de a bea nu au dat rezultate.
Grea meserie cea de lucrător vamal ori de poliţist de frontieră. Funcţionarilor nu le lipseau băutura şi mâncarea la discreţie, şi pe deasupra plecau acasă şi cu banii primiţi de la traficanţii cărora le permiteau să introducă ţigări de contrabandă în ţară.
Declaraţiile din dosarul Lotului 2 Moraviţa scot la iveală fel şi fel de poveşti. Inculpaţii se acuză unii pe alţii şi povestesc modul în care colegii lor nu luau în serios locul de muncă. „Era ceva obişnuit ca în biroul vameşilor să fie alcool, iar discuţiile pe care vameşii le-au avut în decursul timpului cu poliţiştii de frontieră pentru a renunţa la acest obicei au rămas fără rezultat”, susţine, despre biroul din vama Foeni 2, poliţistul de frontieră Răzvan Dumitru Mitroi, unul dintre inculpaţii din Lotul 2 Moraviţa. Un alt poliţist din dosar, Ciprian Marius Mateş, declară, la rândul lui, ce viaţă „grea” era în Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, unde mâncarea era deseori plătită din banii luaţi de la traficanţi.
Şpagă în detergent
„Arăt faptul că mâncarea gătită adusă de cetăţeanul sârb Duşco era comandată de şeful de tură sau de grupă al poliţiştilor, ca de altfel şi cumpărăturile de la magazinul Belacop, din banii colectaţi de la traficanţii de ţigări. În cea mai mare parte, eu mi-am achitat personal cumpărăturile de la Balacop, însă au fost şi dăţi în care acestea au fost achitate conform celor spuse de vânzătorul magazinului, însă nu cunosc de către cine, probabil de către şeful de tură sau de grupă”, a declarat, în faţa procurorilor DNA, Ciprian Marius Mateş. Un alt inculpat, Claudiu-Mihail Oprea, acuzat de contrabandă cu ţigări, confirmă cele susţinute de poliţist: „Precizez că lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră din vama Moraviţa primeau şi alte foloase materiale, cum ar fi cartuşe cu ţigări, pungi cu detergent şi alte produse. Lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră cumpărau în fiecare tură produse de la magazinul Belacop, precum şi mâncare de la un cetăţean sârb, Duşco, contravaloarea acestor produse fiind plătită de şefii de ture din sumele primite ca mită de la traficanţii de ţigări”.
110 persoane judecate la Curtea de Apel Timişoara
Un număr de 110 de persoane sunt judecate la Curtea de Apel Timişoara. Este vorba despre poliţişti de frontieră şi din IPJ, lucrători vamali, precum şi persoane implicate în traficul cu ţigări. Cele 110 persoane sunt grupate în două loturi. Până la sfârşitul lunii septembrie, când au fost fixate termene de judecată în cele două dosare, cu toţii trebuie să decidă dacă recunosc acuzele aduse de procurorii DNA, caz în care procesul se va termina mai repede, iar ei vor beneficia de o reducere a pedepsei.