VOCEA BANATULUI Şcoala bună a capitalismului
0Cel mai mult m-a distrat, în ultimele două săptămâni, când România şi-a dat seama că a rămas în urmă cu toate şcolile, nu atât şocul naţional, nu atât jocul de-a aruncatul pisicii în curtea vecinului, ci inconştienţa, soră cu somnul cel de moarte.
După ce am picat cu toţii Bac-ul, nu ne-am dat seama că am făcut un prim pas spre piaţa capitalistă. Să ne înţelegem: capitalismul, în forma lui pură, deşi vine din Occident, nu este Eldorado. Iar capitalism încă nu înseamnă democraţie. În capitalism, şcoala teoretică, cea care produce oameni de concept, cetăţeni ai think-tankurilor, nu va scoate niciodată specialişti pe bandă, ca să îndeplinească planul cincinal şi să hrănească orgoliile părinţilor cu „pedigree". Bac-ul, examenele de dinainte, chiar şi grădiniţele bune nu sunt pentru toţi. Mulţi ar spune că aşa e şi în România. Da, dar în Belgia, Germania sau Marea Britanie banii nu sunt de ajuns ca să intri la o şcoală bună.
Performanţa şi munca adevărată sunt răsplătite. Chiar şi aşa însă, în societăţile capitaliste cei vulnerabili, cei fără susţinere, cei excesiv de modeşti sunt condamnaţi la periferie. La fel ca un profesor mofturos, capitalismul îi face pe cei buni tot mai buni, iar pe cei slabi tot mai slabi. Îşi protejează elitele, care rareori sunt false, dar cei care ajung acolo trebuie să trăiască trei vieţi de Harap-Alb şi să iasă învingători. Tocmai de aceea marele dezastru numit Bac nu îl văd decât ca pe un picior în fund spre un pas înainte. E posibil să vedem într-un viitor relativ îndepărtat că şcoala nu va mai fi un breloc de trei lei la cheile oricui şi că, pentru a fi primul în ceva, va trebui să te lupţi cu adevărat. Trebuie să ne dăm seama că degeaba am luat examenele cu brio până nu demult, dacă în viaţa reală nu am depăşit mentalitatea de codaşi. Poate că e timpul ca repetenţii Europei să se gândească la promovare, iar o generaţie care a aflat cât valorează cu adevărat ne oferă acum cea mai bună ocazie.