Spectacol la Operă în seara de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii operei timişorene fac ca în noaptea dintre ani sala să fie plină. Foto: Sebastian Tătaru
Artiştii operei timişorene fac ca în noaptea dintre ani sala să fie plină. Foto: Sebastian Tătaru

„Liliacul“, de Strauss, se joacă din nou cu casa închisă, după ce biletele s-au vândut rapid. Aproximativ 800 de timişoreni aleg, la fiecare sfârşit de an, să îşi înceapă seara de Revelion în compania artiştilor Operei Naţionale Române din Timişoara.

Îmbrăcaţi cât mai frumos cu putinţă, la frac sau, după caz, în rochii semnate de diferiţi designeri vestimentari, aceştia îşi petrec patru ore ale serii dintre ani în acordurile muzicii compuse de Johann Strauss fiul. „Liliacul“, pus în scenă în fiecare noapte de 31 decembrie, se apropie de al 20-lea an consecutiv în care poate fi urmărit de Revelion.


Vânzări record


La balul prinţului Orlovski, cei care umplu sala sunt, cel puţin în proporţie de 40-50 la sută, melomani prezenţi la aproape toate spectacolele Operei.
Atât de îndrăgita operetă nu este repetată în fiecare an fără motiv. Dovada o face faptul că, de fiecare dată, vânzările de bilete sunt o mândrie pentru directorul Operei Naţionale Române. „S-au epuizat toate de la începutul lunii decembrie, imediat după ce au fost puse în vânzare. Este spectacolul tradiţional, eu conduc instituţia de 11 ani şi s-a pus în scenă în fiecare dintre aceştia. Tradiţia este mai veche de atât, se juca şi înainte. Publicului îi place foarte mult, mai ales că acţiunea se petrece chiar în noaptea de Revelion“, a precizat Corneliu Murgu. Preţul biletelor este, de asemenea, demn de luat în seamă, pentru că un loc în stal şi la lojă costă 70 de lei. Capacitatea sălii, cu tot cu balcoanele aflate foarte sus şi de unde spectacolul nu se vede chiar bine, dar unde în schimbul unui bilet s-au dat doar 35 de lei, este de circa 800 de locuri.


Preambul de petrecere


Multe dintre persoanele care vor participa la eveniment pleacă din centrul Timişoarei direct la chefurile de Revelion pe care le-au organizat din timp. „Nu ştiu cât de mulţi dintre cei care îşi cumpără bilete sunt într-adevăr iubitori de operă, probabil cel mult jumătate dintre ei. Acest eveniment este mai deosebit. Nu au fost invitate personalităţi, nu căutăm să atragem prin astfel de mijloace, pentru că nici nu este nevoie. Oricine doreşte să participe este binevenit şi ne bucurăm foarte mult să îl avem alături“, a spus Corneliu Murgu care, într-una dintre pauzele spectacolului de operetă, le va ura „La mulţi ani!“ melomanilor.


Evenimentul începe în seara de 31 decembrie, la ora 18.00, şi durează aproximativ patru ore şi jumătate. „Liliacul“ este o operetă în trei acte, muzica fiind compusă de Johann Strauss, iar libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée. Alături de interpreţii principali vor participa corul, orchestra, sub bagheta dirijorului Peter Oschanitzsky, şi ansamblul de balet, toate aparţinând Operei Naţionale Române Timişoara.

Publicului îi place foarte mult «Liliacul», mai ales că acţiunea se petrece chiar în noaptea de Revelion
Corneliu Murgu, director Opera Naţională Română Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite