Sfârşit de săptămână cu folk, Blazzaj şi Proconsul la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blazzaj în concert. FOTO: Sebastian Tătaru
Blazzaj în concert. FOTO: Sebastian Tătaru

Pe lângă obişnuitele petreceri din baruri şi cluburi, sfârşitul de săptămână oferă opţiuni tuturor timişorenilor, indiferent de gusturi, de la concerte, operă sau teatru până la expoziţii.

Vineri, de la ora 18.00, Opera Naţională din Timişoara vă invită la spectacolul Gianni Schicchi, o operă comică pe muzica lui Giacomo Puccini. Vineri, în Setup vin sârbii de la Irie FM, iar Blazzaj cocertează în Daos. Sâmbătă este seara folk, cu reprezentaţii în Porky's, unde cântă Zoia Alecu, de la Sfinx Experience, în timp ce la pensiunea Anette, din Covaci, va concerta Mircea Baniciu.

Pe cei mici îi puteţi duce vineri la Teatrul German, unde vor avea loc două reprezentaţii ale spectacolului Hansel şi Gretel, pe muzica lui Ilie Stepan. Interesantă pentru cei mici ar putea fi şi „Expoziţia tradiţională de iepuri de rasă", de la mall şi unde pot vedea tot weekendul sute de animăluţe pufoase. Tot la mall timişorenii pot vedeaîn acest weekend flori frumoase, la Expo Flora.

Iubitorii plantelor sunt invitaţi şi în centru, la Târgul de primăvară, unde are loc "Atelierul de flori". Cei mai buni producători de flori şi plante de exterior din România, Ungaria şi Olanda vor oferi pasionaţilor toată gama de produse de sezon. Nu vor lipsi coşurile cu plante cadou, aranjate specific perioadei pascale, aranjamentele florale în vase deosebite, specifice sărbătorii de Florii. În această perioadă vor fi organizate zilnic ateliere de creaţie florală pentru cei pasionaţi de acest domeniu.

Weekend-ul se încheie cu un concert Proconsul, în clubul Le Cinema.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite