Scriitorii sar în ajutorul Hertei Muller: "Securiştii de ieri sunt în toate, de ce nu ar fi şi critici literari"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorii timişoreni vin în apărarea Hertei Muller şi condamnă atitudinea cinică a lui Radu Tinu, fostul adjunct al Securităţii Timiş.

Scriitorii timişoreni sunt nemulţumiţi de calităţile de critic literara a lui Radu Tinu, şeful securiştilor care au urmărit-o pe Herta Muller, care a spus că Herta Muller nu merita Premiul Nobel pentru Literatură.
Cei de la securitate sunt autorii morali ai acestui premiu. Agresivitatea şi optuzitatea lor, plus talentul literar al Hertei Muller, au adus Nobelul. Ei sunt autorii morali şi fizici ai unei tragedii care ne-a desfigurat istoria. Ei au provocat suferinţa Hertei, iar prin ea, tuturor celor care au gândit liber”, a spus scriitorul Daniel Vighi. 

“De foarte multă vreme, Premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordă pentru valoarea estetică, ci pentru implicaţia socială a scriitorului într-un anumit moment. Cred că a o compara pe Herta Muller cu Lliosa nu este fair-play. Miza se află exact în a depune mărturie despre o epocă şi despre coşmarul ei. Nici Tinu, nici alte persoane mult mai bine situate în lumea literară, nu sunt inspiraţi când fac aceste comparaţi”, a declarat criticul literar Marcel Tolcea, directorul Muzeului Artei din Timişoara.

"Securiştii le ştiu pe toate"

Scriitorul Viorel Marinesa spune că securiştii s-au erijat în fac totum după Revoluţie şi nu îl miră atitudinea lui Radu Tinu. „De aici ţara e acolo unde e. Securiştii de ieri sunt economişti, oameni de afaceri, diplomaţi, de ce nu ar fi şi critici literari. Ei le ştiu pe toate, încearcă să impună viziunea lor. Sunt lipsiţi de axă morală, au nenorocit ţara. Ăştia sunt ei”, a spus Marineasa.

E foarte greu să comentezi gusturile cuiva. Chiar şi a fostului adjunct al Securităţii. Dar părerea lui se bate cap în cap cu părerea celor de la Nobel. Şi eu cred că Lliosa e mai mare ca Herta. Ce nu ştie el e diferenţa mare de scriitură. Herta e un foarte mare scriitor al acestei lumi. Puţini ştiu să scrie ca ea. Ca romancier, e altceva”, a declarat Robert Şerban, directorul Editurii Brumar.

Citiţi şi:

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite