Cursul de scrimă a apărut la iniţiativa unei mămici din Timişoara, care a dorit să le ofere fiilor ei ocazia să înveţe tainele scrimei. „Am văzut că am un copil cu talent şi am sperat să îl duc la antrenament, dar nu am avut unde", a spus Laura Martonosy. Astfel, mămica a investit în echipamentul de scrimă pe măsura copiilor şi a contactat un profesor de scrimă, punând astfel bazele unei asociaţii non-profit Pro Scrima Timişoara.


Primul curs care a avut loc, astăzi, de la ora 16.00, în sala de sport a Grupului Şcolar „Emanuil Ungureanu", a avut un succes extraordinar. „Au venit trei fete şi 10 băieţi la primul antrenament", a spus timişoreanca. Reacţiile celor mici au fost pe măsura aşteptărilor. „Este un sport regal, pentru prinţi, pentru cavaleri. Am venit pentru că am vrut să învăţ un nou sport, să am o nouă distracţie şi să am reflexe", a spus Felix, de 10 ani. Copiii au învăţat imediat care sunt beneficiile scrimei şi s-au arătat entuziaşti de ceea ce au învăţat nou. „Mi-a plăcut ideea că nu numai muşchii sunt folosiţi în scrimă, ci şi mintea este un lucru esenţial. Toţi copiii care vr să facă scrimă vor deveni şoferi prudenţi şi nu o să mai primească amendă pentru că vor avea reflexe bune", a esplicat Andreas, de 9 ani.


Fetele au fost la fel de încântate ca şi băieţii şi şi-au anunţat deja prezenţa la următoarea oră de scrimă. „Cel mai mult mi-a plăcut când m-am luptat şi sper să ajung să mă lupt şi cu băieţii nu doar cu fetele. Echipamentul a fost, şi el, interesant, a spus Jacqueline, de 9 ani. Micuţii s-au luptat cu florete care scot câte un sunet la fiecare atingere a adversarului, dar au avut şi vestuţe şi căşti pe măsura lor.


Cursurile vor avea loc de trei ori pe săptămână, marţi de la ora 16.00, joi de la ora 16.00 şi sâmbătă de la ora 11.00. O lună de antrnament costă 25 de lei pentru copil.