Primarii vizionari ai Timişoarei. Oamenii care au pus oraşul pe harta Europei Occidentale
0
Timişoara a avut de-a lungul anilor numeroşi primari care şi-au pus amprenta pe dezvoltarea oraşului. Vă prezentăm şase edili care au condus oraşul de pe Bega.
La mijlocul secolul al XIX-lea, Timişoara a început să înflorească într-un ritm ameţitor. Până la Primul Război Mondial avea să devină al treilea oraş ca importanţă al Ungariei de atunci, după Budapesta şi Presburg (Bratislava). La dezvoltarea oraşului aveau să îşi aducă contribuţia câţiva primari de mare prestigiu. Vă vom prezenta şase primari celebri din Timişoara.
Jozsef Klapka (1786-1863) a fost primarul Timişoarei în perioada 1819-1833. De numele său se leagă înfiinţarea primei biblioteci publice de împrumut din imperiul Austro-Ungar. Klapka s-a născut la Arad. Părinţii viitorului primar s-au stabilit la Timişoara în 1780 din zona Moravia. Jozsef Klapka ajunge în administraţia oraşului în 1811 ca şi consilier. A avut doi băieţi (Gyorgy Klapka, unul din generalii revoluţiei maghiare din 1848-49) şi o fată.
Klapka se căsătoreşte cu fosta soţie al proprietarului singurei tipografii din oraş. La început, în tipografie se editau calendare, apoi au început să se tipărească şi ziare: “Tagensbericht”, în 1809, “Banater Zeitschift”, în 1828, “Temeswarer Wochenblatt”, din 1830.
Klapka a condus teatrul din Timişoara în perioada 1814-1816.
În 1815 a deschis prima bibliotecă de împrumut de provincie din imperiu, care conţinea peste 4.000 de titluri (60% în limba germană-40% în latină). Timp de 16 ani a condus biblioteca. Un abonament pentru împrumutul cărţilor costa doi florini pe lună sau 25 de florini pe an. Biblioteca reţinea şi o garanţie de cinci florini, pe carte.
În 1819 este numit primarul Timişoarei, funcţie pe care o ocupă timp de 14 ani. A reprezentat interesele Timişoarei în mai multe rânduri în parlamentul de la Budapesta, a fost un primar extrem de apreciat pentru activitatea sa. La bătrâneţe s-a retras la Arad, unde avea să moară la vârsta de 77 de ani.
Primarul din timpul Revoluţiei maghiare
Johann K. Preyer (1805-1888) şi-a început primul mandat ca primar al Timişoarei în 1844 şi s-a aflat la conducerea oraşului până în 1858. Este considerat întemeietorul oraşului modern. În urma muncii sale de 14 ani a lăsat scrisă "Monografia oraşului liber crăiesc", una din cărţile care descriu cel mai bine viaţa Timişoarei la mijlocul secolului al XIX-lea.
Preyer s-a născut la Lugoj, în 28 octombrie 1805, a urmat şcoala primară din oraşul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 a absolvit Facultatea de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). De numele lui sunt legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de tutun şi a primei case de economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal.
În 1845 s-a înfiinţat prima asociaţie muzicală, iar în 1846 Şcoala de Muzică şi Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea industriei şi comerţului. Johann Preyer a condus oraşul şi în revoluţia din 1848-1849, reuşind în scurt timp să înlăture urmările asediului Timişoarei
“Timişoara, oarecum ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient, la câteva ore de graniţa Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură, care emană din civilizaţia europeană… Impresia pe care oraşul Timişoara o face de obicei asupra străinului, este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze sau, în general, ale oraşelor rezidenţiale, căci, naturalmente ar fi dezamăgit. Dar acest oraş, mai ales Cetatea şi Iosefinul, are străzi drepte, aşezate dreptunghiular.
Cetatea complet pavată, periferiile parţial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu excepţia unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite cu ţiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante, rivalizând cu oraşele mari şi care conferă oraşului un aspect prietenos.
Două pieţe de mărimi puţin obişnuite şi regulate şi mai multe mici oferă activităţii intense a locuitorilor spaţiu şi aer, curăţenia contrastează plăcut cu starea altor oraşe de provincie, iar iluminarea excepţională, care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în Ungaria. Timişoara corespunde ca atare exigenţelor necesare, care se pot pune unui oraş de rangul doi sau trei, până şi în privinţa caleştilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia", spune Preyer în monografie.
O duzină de ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de împrumut, prima din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat Liszt, Lowe şi Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau tipografiile vorbesc despre viaţa spirituală a Timişoarei din perioada lui Johann Preyer.
În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri elegante, s-a pus în funcţiune primul oficiu telegrafic şi s-a construit calea ferată Timişoara – Szeged.
În 1858 cade în dizgraţie şi este înlăturat din funcţie. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timişoara în anul 1861 şi este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiţie Imperială şi vicepreşedinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria, unde va şi muri la vârsta de 83 de ani.
Primarul care a introdus tramvaiul cu cai
Următorul mare primar al Timişoarei va fi Károly Küttel (1818 - 1875). Acesta a avut două mandate de succes: 1859-1861 şi 1867-1872.
Familia Küttel este originară din Anglia, din comitatul Northampton. În timpul războiului de 100 de ani, familia lui s-a stabilit în Franţa de unde, în timpul războaielor religioase, a fost silită să emigreze în Germania.
În timpul administraţiei lui Károly Küttel, funcţia militară a cetăţii Timişoara a fost treptat redusă. A facilitat construcţia drumului public în interiorul cetăţii şi dezvoltarea zonei adiacente cetăţii. Au fost plantaţi pomi în Piaţa Prinţul Eugen (astăzi, Piaţa Libertăţii), străzile au fost pavate, clădirile spitalului şi primăriei au fost extinse, a fost înfiinţată brigada de pompieri voluntari şi a fost restaurată zona rezidenţială.
În 1867, un plan al liniilor tramvaiului tras de cai a fost creat după ideile sale şi Küttel a devenit preşedintele Societăţii pentru construirea unei linii ferate cu tracţiune animală.
A sprijinit formarea unui liceu modern (astăzi Liceul “Nikolaus Lenau”) şi a unui parc al oraşului. A ajutat la construcţia „Teatrului, Redutei şi Hotelului”. Pentru acest proiect, a cheltuit o parte însemnată a averii personale. Pe perioada construcţiei, Împăratul Franz Josef I a vizitat Timişoara.
La propunerea lui Istvan M. Küttel (domiciliat în Germania), strănepotul lui Károly Küttel, a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea acestuia. Placa a fost amplasată pe faţada imobilului de pe bulevardul Tinereţii nr. 1 şi este inscripţionată cu următorul text, în limba română, maghiară şi germană: “Această piaţă a purtat numele <Piaţa Küttel>”.
Părintele iluminatului electric stradal
A urmat la conducerea oraşului Török Janos (1843 - 1892), care a ocupat funcţia de edil-şef între 1876 şi 1885.
S-a născut la Vinga, iar în perioada 1854-1862 a fost elev la gimnaziul piarist din Timişoara, unde-şi ia luat bacalaureatul. A studiat apoi dreptul la Bratislava şi Budapesta. După absolvire, în perioada 1866-1869, este ajutor de notar la Vinga, apoi, din 1867, avocat stagiar. De aici, drumurile îl poartă spre capitala Banatului, unde devine practicant în biroul primarului Károly Küttel, apoi, pe vremea primarului Ferenc Steiner, este, timp de patru ani, notar-şef. După demisia lui Steiner, în anul 1867, este ales ca primar.
Va îndeplini această funcţie vreme de zece ani. După criza anilor 1870 (când s-au succedat câţiva ani de secetă, o lipsă acută, aproape generalizată, de bani, emigrarea, în masă, a păturilor sărace şi mijlocii) a purces, cu mână forte şi înţelepciune, să organizeze viaţa marelui oraş, aflat în plin avânt.
În perioada sa ca primar, municipalitatea a achiziţionat fosta clădire a primăriei sârbe, iar pe terenul respectiv, cu acceptul oraşului, s-a edificat, prin reconstrucţie completă, o clădire impunătoare: şcoala superioară regală de stat, cu profil real.
Dând dovada unui bun simţ comercial, cumpără, pentru oraş, uriaşa clădire a noului teatru, care luase foc, împreună cu localul şi cu hotelul aflat în acelaşi ansamblu. A constituit o societate pe acţiuni pentru a putea inaugura, cât mai repede, noul teatru şi pentru a sprijini activitatea unei instituţii teatrale permanente de limbă maghiară. A creat o cantină publică, un cămin pentru copiii orfani şi un fond de pensii.
A fost preşedintele Societăţii de Ştiinţe ale Naturii din Ungaria de Sud, comandantul unităţii de pompieri voluntari.
Accesul din cartierele adiacente, care se dezvoltau în ritm alert, era asigurat prin drumuri propice transportului cu cai. Pentru a accelera circulaţia, a purtat tratative pline de tact cu comandamentul militar al cetăţii.
A insistat pe ideea „lărgirii porţilor” oraşului, îndrumând circulaţia dinspre zonele exterioare ale cetăţii înspre interiorul ei, prin porţile lărgite ale cetăţii.
Susţine „asfaltizarea” drumurilor din cetate. Pe vremea cât a fost primar, s-a construit primul pod de fier peste canalul Bega. Tot el a iniţiat crearea unei reţele de canalizare în centrul Timişoarei, ceea ce avea să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei sănătăţii publice. În anul 1885 a creat un spital public modern.
Primul oraş cu iluminat public electric din Europa continentală
Una dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care a soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a acceptat oferta mai avantajoasă a firmei londoneze. Astfel, în noiembrie 1884, Timişoara a devenit primul oraş de pe continent cu lumină stradală electrică.
În februarie 1885, a fost numit comandant al poliţiei Capitalei (este vorba de Budapesta), cu sarcina de a reforma, în spiritul legii adoptate deja în 1881, întreaga poliţie de stat a Ungariei.
În iunie 1892 mai face o vizită la Timişoara, dar, în toamna aceluiaşi an, o criză cardiacă survenită în vila sa de vacanţă de la Barlangliget îi va pune zilelor.
Consiliul municipal decide să aducă la Timişoara rămăşiţele pământeşti ale ilustrului său concitadin, care au fost depuse la cimitirul din Cetate. În semn de aducere aminte, în 1896, municipalitatea îi realizează un bust pictat, care va fi amplasat în galeria de portrete a sălii de consiliu. Din anul 2009, o statuie din Parcul Central al Timişoarei îi evocă amintirea.
Cel mai longeviv primar: 29 de ani în folosul comunităţii
Careul de aşi ai primarilor Timişoarei din epoca de aur se încheie cu Carol Telbisz (1854- 1914), care ajunge primar la vârsta de doar 29 de ani. Este cel mai longeviv primar al Timişoarei. Timp de 29 de ani, în perioada 1885 - 1914, el a condus oraşul de la statutul de cetate fortificată, cu funcţii preponderent militare, la aşezarea modernă, dezvoltată în toate domeniile.
Carol Telbisz provine dintr-o familie modestă de bulgari. El s-a născut în 1854, Dudeşti Vechi. A absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, şi-a luat doctoratul în drept administrativ la Viena, apoi a efectuat stagii în adminsitraţie.
Datorită calităţilor sale recunoscute, Telbisz a devenit primar la o vârstă tânără, de 29 de ani, după ce a fost înnobilat cu titlul de “nemeş”, sub numele Carol Telbisz de Obesenyo. Cariera sa în această funcţie este cea mai longevină din toată istoria Timişoarei.
Administratia Telbisz decide la sfârşitul secolului al XIX-lea demolarea vechilor fortificaţii. Înainte de toate, s-a întocmit un plan urbanistic după modelul metropolelor occidentale. Timişoara a fost gândită atunci sub forma actuală: cetatea a fost înconjurată de cartiere, bulevarde mari, reţea de canalizare şi alimentare cu apă. Sub coonducerea primarului Telbisz, vechiul tamvai cu cai a fost înlocuit cu tramvaiul electric.
O preocupare deosebită a acestei administraţii a fost educaţia şi cultura locuitorilor. A fost construit Muzeul Vechi şi au fost deschise bibliotecile populare. Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi („C.D. Loga”), Liceului de Fete (Liceul Pedagogic), Preparandia pentru învăţători (Liceul „J. L. Calderon”) şi Şcoala Profesională (Liceul Electromotor). Au mai fost ridicate Sinagoga din Fabric şi Biserica Millenium.
S-a acordat, în timpul mandatului lui Carol Telbisz, o atenţie deosebită sportului. A fost amenajată pista de ciclism Velocitas, au fost întemeiate Clubul Chinezul şi primul stadion modern din Timişoara.
Au fost construite Turbinele (Hidrocentrala) şi a fost reformată Camera de Comerţ şi Industrie. Au apărut fabrica de pantofi Turul, Întreprinderea de Pălării Paltim, Fabrica de Chibrituri, Filatura, Centrul Timişorean al Fabricii de Unt „Hungaria”, Fabrica Kandia, Fabrica de Textile, Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Trăsuri. A fost modernizată Moara Timişoara. Apariţii cu implicaţii economice au mai fost Palatul Societăţii Timiş - Bega (Regionala C.F.R.), Palatul Poştei, Palatul Lloyd, Palatul Dauerbach (Palace), Palatul Neptun, Banca de Scont, Banca de Stat, Banca Timişoara şi Abatorul.
În 1893, primăria a achiziţionat, pe strada Gheorghe Doja nr. 16, un teren pe care l-a donat Institutului de surdomuţi.
“Dacă privim la ceea ce am realizat şi la acele planuri care ne aşteaptă, atunci putem spune că am terminat doar începutul şi am asigurat doar bazele necesare dezvoltării în continuare. Generaţia următoare are datoria de a transforma Timişoara într-un oraş mare, frumos şi modern”, a spus Carol Telbisz, care a lăsat parcă un testament pentru viitorii primari.
Cât a fost primar Telbisz, Timişoara a ajuns să fie considerată unul din cele mai importante oraşe din Imperiul Austro-Ungar.
Scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani
Carol Telbisz a oferit societăţilor comerciale scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani, terenuri şi materiale de construcţie gratuit, astfel încât oraşul ajunge să se dezvolte aproape singur. A înfiinţat diferite fonduri de ajutorare a saracilor şi cantine sociale.
În 1905 a devenit consilier al Curţii Regale Maghiare. La aniversarea a 20 de ani în funcţia de primar, a fost numit cetăţean de onoare al Timişoarei. Din păcate, în 1914 s-a îmbolnăvit grav şi a murit, după nu mai puţin de 29 de ani în slujba oraşului. Trupul său a fost depus la Biserica Piaristă, unde timişorenii şi-au putut lua rămas bun de la fostul lor primar. Telbisz a fost înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei.
Stan Vidrighin, primul primar roman al Timişoarei
Stan Vidrighin născut în 1876, la Răşinari (judeţul Sibiu). După absolvirea liceului la Sibiu, Vidrighin a urmat Şcoala Tehnică Superioară din Budapesta, pe care a terminat-o în 1900. După un scurt stagiu de doi ani în administraţia oraşului Sopron, a câştigat un concurs pentru proiectul de canalizare al oraşului Timişoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei.
Doi ani mai târziu a fost promovat inginer-şef al aceluiaşi serviciu, unde, după ce a verificat ofertele anterioare, a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate şi meteorice, precum şi cel de alimentare cu apă al oraşului.
Pentru realizarea acestor două mari proiecte, a fost trimis la Dresda, Berlin, Hamburg, Koln, Strasbourg, Karlsruhe şi Londra. După întoarcerea în ţară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă şi canalizare ale Timişoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor.
Vidrighin a fost ales deputat pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
A fost ales primar al Timişoarei la 1 septembrie 1919, la scurt timp după instalarea administraţiei româneşti în oraş. A deţinut această funcţie până în 30 aprilie 1921, când a trebuit să renunţe la funcţie din cauza unui proces, care s-a dovedit nefondat. Un an mai târziu a redevenit primar, între 3 ianuarie 1922 şi31 august 1922.
Sub administraţia sa oraşul a reorganizat sistemul de apă, canalizare, gaz, electricitate şi transport în comun, pe modelulul Regiilor Autonome deţinute de primărie.
Împreună cu profesorul Traian Lalescu a fost membru fondator al Şcolii Politehnice din Timişoara. A fost ales, în anul 1921, rector al Politehncii.
În septembrie 1923, pleacă la Bucureşti, la chemarea administraţiei capitale, pentru a ajuta la dezvoltarea sistemului de apă şi canalizare, pe care le-a şi administrat. Mai târziu este numit director general la Poşta şi Telecomunicaţiile Române, apoi director al CFR. Se stinge din viaţă în 1956, la vârsta de 80 de ani.
Iată lista cu toţi primarii Timişoarei de la eliberarea cetăţii de sub ocupaţia otomană.
Secolul al XVIII-lea
• Tovie Hold 1718 - 1719
• Florian Blam 1719 - 1720
• Tovie Hold 1720 - 1722
• Peter Solderer 1722 - 1742
• Andreas Pfann 1742 - 1745
• Peter Mayer 1745 - 1749
• Joseph Leibnitzer 1749 - 1754
• Michael Auer 1754 - 1756
• Anton Klang 1756 - 1758
• Pietro A. Delpondio 1758 - 1761
• Adam Ebelshauser 1761 - 1762
• Joseph Anton Kulterer 1762 - 1771
• Bartalus Lederer 1771 - 1774
• Pietro A. Delpondio 1774 - 1780
• Johann Michael Lendolt 1780 - 1782
• Michael P. Anton Delpondio şi Adam Ingrueber 1782 - 1786
• Thomas Reyhüber 1786 - 1787
• Sebastian Schmid 1787 - 1789
Secolul al XIX-lea
• Ignatius Koppauer 1789 - 1808
• Simeon Petrovici 1808 - 1810
• Peter Plavisics 1810 - 1812
• Michael Kuenalter 1812 - 1816
• Jozsef Tessenyi 1816 - 1819
• Joszef Klapka 1819 - 1833
• János Koronghi-Speckner 1833 - 1844
• Johann Nepomuk Preyer (1844 - 1858)
• Aloise Marguet (comisar guvernial) 1858 - 1859
• Károly Küttel 1859 - 1861
• Josef Weigl 1861 - 1867
• Károly Küttel 1867 - 1872
• Franz Steiner 1872 - 1876
• János Török 1876 - 1885
Secolul al XX-lea
• Karoly Telbisz 1885 - 1914
• Jozsef Geml 1914 - 1919
• Stan Vidrighin 01.09.1919 - 30.04.1921
• Cornel Grofşorean 30.04.1921 - 03.01.1922
• Stan Vidrighin 03.01.1922 - 31.08.1922
• Lucian Georgevici 31.08.1922 - 17.04.1926
• Samuil Sagovici 17.04.1926 - 01.06.1926
• Ioan Doboşan 01.06.1926 - 02.09.1927
• Josef Gabriel 02.09.1927 - 21.09.1927
• Lucian Georgevici 21.09.1927 - 12.01.1929
• Gheorghe Crăciun 12.01.1929 - 09.03.1929
• Gheorghe Domăşneanu 09.03.1929 - 07.12.1929
• Franz Schmitz 07.12.1929 - 23.12.1929
• Coriolan Băran 23.12.1929 - 28.08.1930
• Coriolan Balta 28.08.1930 - 17.08.1931
• Cornel Grofşorean 17.08.1931 - 18.06.1932
• Cornel Lazăr 18.06.1932 - 17.12.1932
• Liviu Gabor 17.12.1932 - 26.11.1933
• Petru Olariu 26.11.1933 - 11.12.1933
• Augustin Coman 11.12.1933 - 01.12.1937
• Alexandru Miletici 01.12.1937 - 03.01.1938
• Gheorghe Andraşiu 03.01.1938 - 11.02.1938
• Nicolaie Table 11.01.1938 - 17.02.1938
• Vasile M. Teodorescu 17.02.1938 - 11.03.1938
• Rodig Modreanu 11.03.1938 - 26.09.1938
• Coriolan Băran 26.09.1938 - 06.02.1939
• Emil Tieranu 06.02.1939 - 22.02.1939
• Coriolan Băran 22.12.1939 - 06.10.1940
• Ilie Radu 06.10.1940 - 29.01.1941
• Hans Jung 29.01.1941 - 05.02.1941
• Eugen Pop 05.02.1941 - 1943
• Emil Tieran 1943 - 1944
• Coriolan Drăgulescu 29.11.1944 - 30.04.1945
• Iosif Petric 1946 - 1948
• Vasile Botezatu 1949 - 1950
• Ion Haşmanian - 1950
• Ioan Jurjac 1950 - 1953
• Valeriu Ţidorescu 1953
• Ioan Silindean 1953 - 1954
• Radu Donosie 1954 - 1956
• Vasile Botezatu 1956 - 1961
• Ioan Popeţi 1961 - 1962
• Leonida Tămaş 1962 - 1968
• Coriolan Pop 1968 - 1971
• George Micota 1971 - 1978
• Radu Bălan 1978 - 1981
• Petru Moţ 1981 - 1989
• Pompiliu Alămorean 1989 - 1990
• Liviu Borha (PNL): 1990 - 1992
• Viorel Oancea (PAC): 1992 - 1996
• Gheorghe Ciuhandu (PNŢ-CD): 1996 - 2012
În prezent: Nicolae Robu (PNL), din 2012.
Se încarcă comentariile...
