„Mă uitam de jos prin lunetă şi vedeam muntele şi oamenii cum merg pe poteci. La mine dragostea pentru munte a fost necondiţionată. Acolo mă simţeam liber. Când am lucrat în învăţământ, vacanţa era o noţiune bine definită”, povesteşte Ciurariu. La 19 ani, însă, arhitectul-şef a devenit „munţoman adevărat”.

„Prima oară pe munte am fost în Cheile Caraşului. În acelaşi an am făcut prima tură serioasă în Retezat şi atunci mi-am dat seama cât e de important muntele pentru mine. Mă trezeam dimineaţa când se crăpa de ziuă instantaneu, mă simţeam natural”, a mai spus Sorin Ciurariu. La început nu avea echipament de munte, fiind nevoit să împrumute şi chiar să doarmă în pătură în loc de sac de dormit. „Echipamentul nu este necesar pe munte, dar face diferenţa”, a specificat arhitectul.

Parângul, muntele cel mai iubit


Pasionat de munte, Sorin Ciurariu a „bătut” aproape toate vârfurile de la noi, dar şi altele din străinătate. „Eu nu m-am aruncat la chestii pentru care nu am fost pregătit. Muntele pe care îl iubesc însă cel mai mult este Parângul pentru că de fiecare dată când am avut impresia că ştiu ce se întâmplă m-a dat peste cap. Parângul este singurul munte pe care am avut degerături. Eram bine echipat, dar am uitat să îmi pun cagula”, a povestit Ciurariu.

Sorin Ciurariu îngheţat în Parâng



În 2001, actualul arhitect-şef a fost în Munţii Caucaz, pe vârful Elbrus (5.462 metri), unde a trăit şocul vieţii lui. „În momentul în care am văzut vârful am izbucnit în lacrimi instantaneu. Lacrimile au venit din tălpi. Urcam, era dificil, venea furtuna. Când am ajuns şi am văzut vârful şi nimic împrejur m-a năpădit plânsul”, a mai spus Ciurariu.

Sorin Ciurariu pe Elbrus alături de Horia Colibăşanu



La un pas de moarte în Făgăraş


După experienţa Elbrus, Ciurariu a prins gustul înălţimilor şi a încercat să urce pe Tian Shan la peste 6.000 de metri. „Aici m-am întâlnit cu alpinismul de altitudine. Peste 6.000 de metri e altceva. Intri într-o zonă în care şi comportamentul se schimbă. Atunci mi-am dat seama că nu vreau să cuceresc un vârf cu orice preţ şi nu regret că nu am continuat”, a spus arhitectul. Cea mai dură experienţă a fost însă tot în România, când a fost la un pas de moarte în munţii Făgăraş. „Am alunecat şi am mers târâş spre o prăpastie de câteva sute de metri. Cu câţiva metri înainte de prăpastie m-am oprit în băţul de ski”, a povestit Ciurariu momentul în care şi-a văzut moartea cu ochii.



Întrebări şi răspunsuri

Cum împăcaţi munca de birou cu muntele?

După intrarea în administraţie am lăsat-o moale cu muntele, dar am urcat până la 5.000 de metri pe Everest şi pe Mont Blanc. Mi-am împlinit visul vieţii mele, să văd vârful Everestului. La coborârea de pe Mont Blanc, am fost atât de obosit că adormeam din picioare pe potecă.

Ce puteţi să ne spuneţi despre cealaltă pasiune, motoarele?
Am fost pasionat de bicicletă. În anii ’80 am făcut peste 10.000 de kilometri. Îmi propusesem să nu îmi iau permis. Când am devenit familist, mi-am luat permis şi am dat examen şi pentru categoria A. Motorul e forma supremă de libertate pe care o ai când nu mai poţi merge pe bicicletă. 

Ce-i place

"Îmi plac oamenii deschişi şi direcţi, care ţi-o spun la obraz. În zona muntelui am găsit cei mai mulţi oameni care au avut puterea să fie aşa”, a spus Ciurariu. Acestuia îi mai place să schieze şi să facă schi de tură.

Ce nu-i place
„Am constatat că vorbesc prea mult. Ca şi profesor, eram obişnuit să îmi câştig existenţa vorbind, dar astfel nu dau aceleaşi rezultate“, a declarat Ciurariu.

Profil
:

Născut. 28 augut 1963
Studii. Facultatea de Fizică şi Facultatea de Arhitectură
Carieră. Arhitect-şef al Timişoarei
Familie. Căsătorit, două fete