Peste 4.000 de persoane au alergat la Timotion 2018. „Suntem onoraţi de răspunsul oamenilor la invitaţia pentru evenimentul din acest an“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare eveniment de alergare din Timişoara în scop caritabil a adus în inima oraşului mii de persoane, alergători şi organizatori, de toate vârstele.

La cea de-a patra ediţie, Timotion a impresionat prin amploarea pe care a avut-o duminică, 22 aprilie. Peste 4.200 de persoane s-au înscris pentru a fi la startul unei dintre cele şase curse. La finalul evenimentului, organizatorii spun că au fost prezenţi spre 5.000 de participanţi, considerând însoţitorii copiilor, partenerii evenimentului şi voluntarii.

“Suntem onoraţi de răspunsul oamenilor la invitaţia pentru Timotion din acest an. Bucuria de a fi realizat o ediţie cu aşa succes este nemăsurabilă pentru noi. Am avut obiective ambiţioase anul acesta. Pe unele le-am îndeplinit, pe altele continuăm să le promovăm publicului pentru a le realiza. Ceea ce părea extrem de greu acum 2-3 săptămâni, astăzi, după energie Timotion şi reacţiile publicului ne mobilizăm pentru a continua strângerea de donaţii ca să putem finanţa integral cele 18 proiecte”, a spus Cristina Potra Mureşan, coordonatorul evenimentului.

Statisticile evenimentului arată că Timotion este asumat de comunitatea locală că fiind acel moment din an în care să fii prezent înseamnă un gest al bucuriei şi recunoştinţei de a avea oameni dragi aproape şi, totodată, un gest al carităţii şi implicării civice pentru mai binele tuturor.

Imagine indisponibilă

Cifrele ediţiei sunt următoarele:

-4.369 înscrieri pentru eveniment, mai bine de 1.2% din locuitorii Timişoarei.

-4.003 alergători confirmaţi.

-52 de pompieri din detaşamentele Timişoara, Lugoj, Făget, Deta, Sânnicolau Mare la start.

-Aproximativ 230.000 de lei donaţi din taxele de înscriere şi din sponsorizările companiilor.

Imagine indisponibilă

S-a alergat pentru Timotion şi în Germania, şi Georgia.

“Timotion este un catalizator al comunităţii. Fiecare participant şi-a adus contribuţia la ceea ce s-a întâmplat ieri, fiecare companie parteneră a ajutat la construirea acestui moment special, fiecare voluntar a concretizat o parte din eveniment. Transmitem mulţumirile noastre tuturor şi ne propunem să mergem mai departe”, a spus Daniela Chesaru, director executiv Fundaţia Comunitară Timişoara.
 

Donaţiile se mai pot face până în 10 mai 2018, inclusiv, apelul fiind transmis atât pentru public, cât şi pentru companiile din Timişoara şi din regiune. Suma necesară este de aproximativ 45.000 de lei. Detalii despre proiecte sunt pe site-ul evenimentului www.timotion.ro. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite