Atacul cu rachete de vineri pe sâmbătă noapte împotriva celor
trei ţinte ale lanţului de fabricare, stocare şi comandă a programului
chimic al regimului Al Assad are o consistenţă mult mai mare şi e doar
vârful icebergului în mişcarea de şah făcută de cei trei membri
permanenţi occidentali al Consiliului de Securitate al ONU: Franţa,
Marea Britanie şi SUA.
În mod normal, după 1989 toate bazaconiile inventate de bolşevici pentru sport şi cultură ar fi trebuit să dispară. Echipele de fotbal să găsească suporteri şi oameni de afaceri dispuşi să investească (aşa cum e în toată lumea civilizată), sportivii din întrecerile individuale să găsească sponsori şi entităţi non-profit care să-i ajute, lăutarii să se întoarcă la lăutăria lor, cu bilet de intrare şi onorariu negociat. Dar n-a fost aşa...
„Ţinte imposibile“ deoarece, odată lovite, ar provoca imediat internaţionalizarea stării conflictuale de acum şi ar deschide porţile războiului.
Weekendul trecut a fost meci mare în Liga a patra de fotbal: Steaua a jucat cu Rapid. Chiar dacă rivalitatea dintre cele doua echipe este arhicunoscută şi, nu de puţine ori, meciurile dintre cele două echipe au devenit un etalon al frumuseţii fotbalului, jocul de sâmbătă va rămâne în istorie ca un simbol al grotescului şi al urii împroşcate fără nici un discernământ.
„Dacă sunteţi aleasă,
soţul meu nu mă va mai lovi niciodată“, i-a declarat o alegătoare. Era un sentiment sobru prin faptul că reprezentam un rezervor al
viselor şi aspiraţiilor atâtor oameni care aveau aşteptări mari de la noi
Adevărata problemă nu este ministrul Valentin Popa. El e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme şcoala din România.
Nicio surpriză în
evoluţiile legate de cererea ministrului Justiţiei privind revocarea
procurorului-şef DNA. Preşedintele a rămas consecvent primei sale declaraţii şi
a respins solicitarea de revocare, ministrul Justiţiei a anunţat că va sesiza
Curtea Constituţinală, iar Liviu Dragnea a declarat că guvernul îl va susţine
pe Tudorel Toader şi va trimite sesizarea la CCR.
Jurnalistul şi scriitorul Pavel Păduraru vorbeşte în
premieră, pentru publicaţia noastră, într-un dialog cu Natalia Jurminskaya, despre ziua de 17 aprilie 2015, care l-ar
fi determinat să scrie prima carte despre furtul miliardului din sistemul bancar
al Republicii Moldova - romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici“ (Ed. Paralela
45, 2017).
Aşa se întâmplă când
puterea cade pe umerii unora nepregătiţi filosofic pentru ea. Li se urcă la
cap! Iar ei derapează în paranoia, grandomanie, mitomanie. Îşi pierd bunul simţ
şi contactul cu realitatea. Iar atitudinea ministrului Tudorel Toader este o perfectă
ilustrarea a celor de mai sus. Nu contează ce spun alţi jurişti, comentatori
care se pricep, contează doar ce are în cap domnia sa.
Ca oricare altă instituţie, şi „Târgul de carte GAUDEAMUS“ are o geneză
şi un parcurs. În anul 1995 am fost numit Preşedinte-Director General
(PDG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune“ (S.R.R). În anul anterior apăruse „Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea“ celor două servicii mass-media publice, Televiziunea şi Radiodifuziunea.
Am citit în ultimii ani - constat cu stupoare câţi sunt,
zece la număr, exclamând fugit
irreparabile tempus! - câteva cărţi excepţionale dedicate Franţei.
În nemărginita lui înţelepciune electorală, Dumnezeu s-a folosit de un
bozgor pentru a ne păzi de prostie. Utilizat de atîtea ori anapoda,
conceptul de „bozgor“ e singurul argument românesc serios împotriva lui Viktor Orban.
Sâmbătă 14 aprilie, Sala George Enescu a
Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a găzduit un eveniment special,
prilejuit de aniversarea celor 80 de ani ai baritonului şi profesorului
universitar Nicolae Constantinescu, unul dintre importanţii artişti ai Operei
bucureştene, însemnat cadru didactic al prestigioasei instituţii de învăţământ care, demnă de toată lauda, a găsit de
cuviinţă să-l onoreze printr-o sărbătorire strălucită.
Niciodată
de la căderea Cortinei de Fier nu a mai fost atât de multă tensiune între Estul
şi Vestul Europei. Iar gazoductul Nord Stream 2 nu face decât să arate cine îşi
doreşte, cu adevărat, să existe o Uniune cu două viteze. Oare este legitim ca
interesele economice ale unei naţiuni să prevaleze în faţa proiectelor de
integrare energetică propuse de Bruxelles? Va fi Estul Europei o afacere la
mica înţelegere între Rusia şi Germania?
Aţi
avut vreodată curiozitatea să parcurgeţi bugetul de venituri şi cheltuieli al
localităţii unde locuiţi şi plătiţi taxe şi impozite? Va spun că merită şi, mai
mult, dacă dorim să devenim cu adevăraţi cetăţeni implicaţi în viaţa urbei,
trebuie să ne rupem câteva ore din timpul nostru pentru a vedea ce se-ntâmplă
cu banii strânşi din taxele şi impozitele noastre.
Cercetările medicale recente evidenţiază riscuri severe pentru sănătatea oamenilor care trăiesc în microzone create defectuos pe rutele „solidarităţilor“ între samsarii imobiliari şi autorizări în construcţii. În mod cert, prin mecanisme biologice şi toxicologice foarte sensibile la nivel celular şi molecular se produc „defecte“ genetice incontrolabile şi ireversibile cu consecinţe grave. Este corupţia care ucide pe termen mediu şi lung.
De când cu rachetele americane, britanice şi
franceze care au lovit Siria, văd că iar au apărut la noi „pacifiştii“. Am pus
între ghilimele fiindcă lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Realitatea
e că, în decursul timpului, foarte multe regimuri autoritare s-au pretins
pacifiste, deşi ele voiau pace într-un singur sens: să fie lăsate în pace să
facă ce vor, tot aşa cum hoţii vor liniştea în care pot fura.
Erminia Lucuţ este o adolescentă de 15 ani care, abandonată de tată, a renunţat la dans pentru a deveni pilot. Ea este româncă şi locuieşte în Italia.
A fost o noapte caldă şi blândă, ca niciodată în acest colţ de lume. După o zi de ploaie, în toamna gri care ţine loc de primăvară.
Privesc
de mai mulţi ani, cu crescândă admiraţie, eforturile profesorului
Alexandru Bantoş de a scoate la Chişinău o revistă intitulată „Limba
română“.
Ce este un
strawman? Este o eroare logică bazată pe denaturarea opiniei oponentului. Când
construieşti un om de paie, reformulezi opinia oponentului astfel încât să fie
mai uşor de combătut. Un asemenea argument are două obiective: să convingă un
anumit public şi să distragă atenţia de la argumentul iniţial al oponentului;
în fapt, argumentul iniţial nu este refuzat.
Cele mai bune sushi şi cele mai bune sashimi din Bucureşti în 2018 sunt
la Argentine! A treia finală care s-a încheiat din competiţia Topul
Restocracy al Mâncărurilor din Bucureştii pe 2018 a fost cea de la
Sushi, Sashimi, Ramen şi Udon, cu câte o subcategorie separată pentru
fiecare dintre acestea.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.