O doamnă în vârstă care vine la mitinguri cu mesajul „Mai rezist! Deci exist“ a ajuns vedetă pe Facebook. „Încearcă să ne cumpere cu 100 de lei. Eu renunţ la ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografiile realizate duminică cu o femeie în vârstă, care purta la piept o pancartă pe care scrie „Mai rezist! Deci exist”, au devenit virale pe Facebook. Vă spunem cine este această persoană.

În ficare seară, de la ora 19.00, o mână de timişoreni au continuat să iasă în Piaţa Operei, pentru a continua protestul faţă de Guvernul Grindeanu. Au fost seri cu doar 20 de oameni, dar şi cu 60. La protestul de joi seara şi-a făcut apriţia o doamnă în vârstă, de condiţie bună, care a fost văzută şi la mitingurile mari din zilele trecute. Şi atunci, dar şi acum stătea retrasă. Fotografiile realizate duminică cu această femeie, care purta la piept o pancartă pe care scrie „Mai rezist! Deci exist”,  au devenit virale pe Facebook. Toată lumea se întrebare care o fi povestea ei. Se numeşte Doina Benţinţan şi are 79 de ani. A lucrat ca profesoară de română, la Arad. S-a pensionat în anul 1990.

„Din anul 2000 locuiesc în Timişoara. Vreau să spun că i-am cunoscut pe timişoreni cu adevărat de abia la aceste evenimente. I-am admirat în 1989, dar atunci eram la Arad. Pe urmă mi s-a părut că Timişoara a trecut pe planul doi. Am observat în aceste zile că a reînviat spiritul acestui oraş”, ne-a declarat Doina Benţinţat. 

În ciuda vârstei, spune ea, se află în stradă pentru a fi alături de generaţia tânără. „Ştiu că nu toţi tinerii pot veni să protesteze. Eu în înţeleg, majoritatea lor lucrează, mai au şi familii. Eu sunt neliniştită când văd ce se întâmplă. Sunt de-a dreptul speriată de modul în care încearcă să ne mintă acest guvern. Mai ales pe noi, pensionarii, încearcă să ne cumpere cu 100 de lei. Ei bine, eu renunţ cu bucurie la aceşti bani. Mă sperie că în PSD nu existe mai multe persoane care să se ridice împotriva domnului Dragnea. Nu vreau să greşesc, dar am înţeles că domnul Dragnea vrea să conteste Ordonanţa 14. Sper să nu fi auzit bine. Am numai motive să fiu îngrijorată”, a mai spus Doina Benţinţan.

image

„Să ştiţi că de vin aici mă simt mai tânără. Am uitat de problemele bătrâneţii. Am probleme cu sănătatea, am un corset medical, de asta stau mai retrasă, răzâmată de acest loc. Dar totuşi mă mai aproprii şi de grupul principal. De aici plec întinerită.”, a mai adăugat femeia.

Surprinzător, fosta profesoară de limba română nu este cea mai vârstnică participantă la mitinguri. În această seară, am întâlnit-o în Piaţa Operei pe Ana Pârvu, o doamnă de 85 de ani! Ca de fiecare dată a ieşit cu câinele. „Nu a plătit Soros nimic până acum”, glumeşte femeia. 

image


 

„Înainte să ies în pensie am lucrat ca învăţătoare. Eu sunt în forţă, eu umblu. Mai merg şi la Bucureşti, anul trecut am fost în Grecia. O să spuneţi că glumesc, dar şi acum lucrez, mai vând una alta. Am fost şi zilele trecute la miting, dar nu văd să se schimbe ceva. Ne-au arătat că nu îi interesează şi că pentru ei e apă de ploaie de face oamenii în stradă”, a spus Ana Pârvu.


Următorul miting organizat la Timişoara este programat duminică, de la ora 19.00.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite