Ciuma, supranumită şi „moartea neagră", una dintre cele mai îngrozitoare epidemii din istorie, a apărut în Europa după anul 1300, printre simptome numărându-se febra, inflamarea ganglionilor şi durerile îngrozitoare. Chinurile supraomeneşti prin care treceau victimele şi rapiditatea cu care boala se extindea i-a făcut pe europenii din acea perioadă să ajungă la concluzia că se apropia sfârşitul lumii.

Boala care nu iartă

Nici România nu a fost ferită de îngrozitoarea pandemie, iar Timişoara a fost lovită de mai multe ori. Prima dată ciuma a apărut în Banat în anii 1500, a reapărut în mai apoi după 1600 şi în anul 1731 în Timişoara şi-au pierdut viaţa peste 1.300 de bolnavi de ciumă. După cum explica jurnalistul timişorean Dusan Baiski într-un material publicat în anul 2005, epidemia a fost adus în Banat de trupele imperiale austriece, iar printre morţii timişoreni s-au numărat şi şase primari. Victimele au fost arse. Conform sursei citate, ciuma a încetat, totuşi, în Banat, la finele anului 1738.

DAŢI CLICK PE FOTOGRAFII PENTRU O GALERIE FOTO A STATUII


Adusă direct din Viena, pe drumul apelor

La puţin timp după încetarea groaznicei epidemii, în Timişoara a fost adusă statuia care se află în prezent în centrul Pieţei Unirii şi care se numeşte „Coloana Ciumei". Statuia aminteşte de „moartea neagră", a fost creat la Viena şi adus mai apoi în Banat. Monumentul este compus dintr-o coloană pe care se regăsesc Tatăl, Fiul şi Fecioara Maria. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, iar sub el, Sfânta Rozalia. Monumente similare se regăsesc pe tot teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar.

DAŢI CLICK PE FOTOGRAFII PENTRU O GALERIE FOTO A STATUII


Cele trei calamităţi

După cum se explică şi în enciclopedia Banaterra, pe cele trei laturi ale monumentului se află sculpturi mai mici care amintesc de cele trei calamităţi care au lovit Banatul în secolul 18: războiul, foametea şi ciuma. Piatra de temelie a monumentului a fost pusă la 21 noiembrie 1740, sub supravegherea consilierului administraţiei de atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen.