Graniţa care desparte mentalităţi. Satul maghiar care nu-i uită pe germanii care au întemeiat locul. „Trecutul ne obligă!“ FOTO
0
În acest an, şedinţa Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT s-a ţinut la Kübekháza –un sat pe cât de surprinzător, pe atât de viu.
Într-un week-end din an, de 20 de ani în coace, în cadrul cooperări euroregionale Dunărea-Criş-Mureş-Timiş (DKMT), se deschide cea mai vestică frontieră din România. Este vorba de Triplex, locul în care se întâlnesc trei ţări, România, Serbia şi Ungaria. Deschiderea acestui punct înseamnă şi întâlnirea comunităţilor din această regiunea. Adică între cei din localităţile de frontieră Beba Veche, Kübekháza şi Rabe (nu departe se află oraşul Novi Knezevac).
În urmă cu aproape o sută de ani, se aflau într-o singură ţară, aceste localităţi făcând parte din judeţul Torontal. Astăzi, găsim un triunghi de câţiva kilometri, cu nivele diferite de aspiraţii: Sârbii speră să adere la Uniunea Europeană, România să intre rândul statelor din Spaţul Schengen. Ungaria este deja acolo. În acest an, şedinţa Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT s-a ţinut la Kübekháza.
De la Triplex, până în sat sunt şapte kilometri, peste câmp. Comuna Beba Veche şi satul Kübekháza au cam acelaş număr de locuitori, circa 1.500. Mentalităţile sunt însă foarte diferite. Am plecat dintr-un Beba Veche gri, unde doar birtul satului deschis, dar pustiu şi acela, la fel ca şi străzile. La şapte kilometri distanţă am găsit o altă lume.
Kübekháza era în sărbătoare. Atunci când se deschide Triplex, maghiarii organizează una dintre zilele satului, tocmai pentru a atrage vizitatorii din Serbia şi România.
Încă de la intrarea în sat, oaspeţii sunt salutaţi în limba română şi sârbă. „Bine aţi veni! Dobro nam doşli dragi gosti” stă scris pe o poartă.
Deşi Kübekháza este un sat în care locuitorii se declară în proporţie de 100 la sută maghiari, indicatoarele de la intare sunt bilingve. Numele este scris şi în germană: Kübeckhausen. Este primul lucru care îţi atrage atenţia. Apoi, în sat, care arată mai de grabă ca un orăşel, foarte chochet, toate indicatoarele oficiale sunt atât în maghiară cât şi în germană.
Toate tăbliţele cu instituţiile publice sunt şi în germană, dar şi în engleză! Spre exemplu, Primăria („Polgarmesteri Hivatal”), se numeşte şi „Bürgermeisteramt” dar şi „Mayor’s office”. Cimitirul este şi „Freidhof”, poşte şi „Post”, medic „Artz”, stomatolog „Zahnartz”. Ba chiar şi maşinile poliţiei locale (Polgarorseg) sunt inscripţionate în germană şi maghiară. „Burgerwehr” şi „Homeguard”.
Stâlpii din parcul satului, unde se desfăşoară sărbătoarea, sunt împodobiţi cu banere care îl prezintă pe eroul local Karl Fridrich von Kübeck. Ai impresia că eşti într-un sat german, sau cel puţin cu unul cu o numeroasă populaţie germană. Am însă că filogermanismul sătenilor are de-a face doar cu istoria. „Trecutul şi promisiunea ne obligă!”, stă scris sub bannerul cu Karl Fridrich von Kübeck.
Satul a fost întemeiat în 1843 de cultivatorii de tutun, însă după scurt timp aceştia au început să plece. În locul lor au fost colonizaţi mai multe familii de şvabi dunăreni, la iniţiativa baronului austriac Karl Fridrich von Kübeck. Aceata avea să fie constructorul unui sat modern. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cei care au fost înrolaţi în armană, au ales SS-ul german. După 1940, odată cu intrarea armatei sovietice, o parte din şvabi au fost nevoiţi să fugă, iar cei care au rămas au fost deportaţi.
Conacul Karl Fridrich von Kübeck (Karoly Haz, Karl Haus, Charles House) este frumos restaurat. Este pensiune şi restaurant. Oaspeţii de sâmbătă şi duminică au parte de spectacole, concerte, concursuri, pe scena din parc, gazdele se întreg în gătit Gulyas şi alte preparate locale.
În centrul satului este biserica catolică. Rânduiala este la ea acasă la Kübekháza, este o curăţenie desăvârşită, mult spaţiu verde, case frumos întreţinute. E un sat modern, viu. Şi e impresionant.
Se încarcă comentariile...
